Muzeul Memoriei se construiește în fiecare clipă cu acele amintiri personale pe care fiecare dintre noi le păstrează și le transmite mai departe fiecărei generații. Spune-ne amintirea ta, iar noi o vom așeza cu grijă pe harta/timeline-ul ce spune povestea despre cine suntem.
1
2
3
„Cum m-am transformat eu? Foarte ușor. Pentru că de la rău se transformă foarte ușor.
De la bine m-am transformat mai greu.
Dar m-am transformat, n-aveam ce face…”(dl V.Ț., n. 1919, Ivănești)
Colectivizarea nu i-a afectat pe toți în mod egal, atît după regiunea geografică, prielnică sau nu proiectului socialist, după avere, dar și după mijloacele personale (educație, meserie, vârstă, putere de muncă, sprijin, pragmatism etc).
„C: Ce impact credeți că a avut colectivizarea?
V: Ei bine, nu era… adică totul era în mâna statului. Toată producția era în mâna statului, totul era în mâna statului. Asta era. Știu, asta era metoda rusească. Doar rușii au făcut colectivizarea, nu altcineva.”
(dl V.Ț., n. 1919, Ivănești)
„Eram mici, parcă începuse să devină satul mai ordonat, mai, nu știu (…)
Mi s-a părut că începea lumea să se civilizeze, să știe un program, cred. Așa cred eu, deși mai zicea fiecare și făcea, era o ordine și o disciplină. Așa îmi amintesc eu. Precum, eu dacă m-am dus la școală în anul 2 și vedeam liniștea din sat, (…) era o ordine, toată lumea făcea același lucru, toată lumea înțelegea, că era toată lumea în ședință, seara era ședință, povestea, începe să, să facă, să dreagă, lumea așa, așa, era o ordine (…) începuse să intre respectul între lumi, așa mi se părea mie atunci. Așa cred, așa era mintea mea de copil, atunci.”
(dna S.F., n. 1947, Surdilă, Găișeanca, Brăila. Sursa: Telefonul Vârstinicului)
„Comuna Arsura a fost un CAP vestit, bogat, cu oameni mulți, harnici, care nu plecau nicăieri, decât munceam la colectiv, și președinte era și el, ținea la lume și lumea era, să știți că avea de toate lumea, cu toate că dădea la kilogram, dădea și brânză de oaie, de toate(…) De toate au fost și de toate era și lumea era mulțumită, am învățat copiii toți de la colectiv.”
(dna D.C., n.1948, Arsura, Vaslui. Sursa: Telefonul Vârstnicului)
„La colectivizarea, o colectivizat tot. Așa că atuncea o făcut o colectivizare, dar a fost așa: cine vroia să facă treabă făcea, dacă nu vroiai, nu vroiai.”
(dl D.L, n. 1924, Sinești, Iași)
„…în 48 s-a început colectivul, dar n-a fost obligatoriu. Care voiau să treacă, mai puțin așa, dar din 61 s-a colectivizat obligatoriu toată țara. Și-am lucrat de când s-a început, s-a făcut la noi colectiv, la Durnești acolo unde eram eu măritată și până s-a terminat.”
(dna E.A., n.1928, Todireni, Botoșani)
„Bucuria mea a fost când s-o dat pământul înapoi am crezut că mă îmbogățesc. Cea mai mare bucurie. Nu mă fluiera nimeni pe pământul meu dacă călcam, altfel mă fluiera paznic. Deci era în continuare, eu am mers în continuare cu pământul.”
(dl B.N., n. 1953, Buhuși, Bacău. Sursa: Telefonul Vârstnicului)
„Fiica: acum când o ascult și pe mama și din ce-mi aduc aminte. Bunicii mei cred ca au fost foarte împăciuitori. Le-o luat, le-o luat. Unii au fost foarte crânceni (…) Mă uit acum cum să ceartă vecina de aici cu vecinul de peste drum, au 26 de ani de zile de când sunt în proces pentru o bucată de petec de pământ. (…)”
(parte din interviul cu dna M.L.,n.1936, Blăgești, Bacău)
Diversitatea experiențelor individuale se topește în entuziasmul presei și propagandei.
În 1962, revoluția modernizării forțate pare atât de avansată, încât memoria începutului colectivizării
pare să se îndepărteze într-un trecut istoricizat deja: „Cum or fi arătat atunci, la început, camerele în care sunt instalate acum birourile”
gospodăriei colective?
„…În primăvara aceasta cele peste 1600 de familii din Horia azi și-au unit pământurile și destinele sub același semn al fericirii.
A dat glas acestui simțământ corul colectiviștilor:
Soare vesel strălucește azi la noi în sat
Mândră-i colectiva noastră, rodul ei bogat
Bucuria saltă-n inimi, hora e în toi
Hai vecine-n colectivă, intră-n rând cu noi!”
Sursa: „Comuna Horia complet colectivizată”, în Scânteia tineretului, nr. 3986, martie 1962, p. 2.
„Colectivizarea agriculturii s-a mai încheiat în raioanele Piatra Neamț și Buhuși (regiunea Bacău) și raionul Sibiu (regiunea Brașov)”
Sursa: „Raioane colectivizate”, în Scânteia tineretului, nr. 3980, martie 1962, p. 1.
„Cu aceste două regiuni, colectivizarea agriculturii a fost încheiată în întreaga țară. Sarcina pusă de Congresul al III-lea al PMR a fost realizată cu aproape patru ani înainte de termen.
Acum țărănimea colectivistă îți concentrează toate forțele și mijloacele pentru efectuarea în cele mai bune condiții a lucrărilor agricole de primăvară, pentru sporirea continuă a producției agricole vegetale și animale, pentru dezvoltarea economică a gospodăriilor colective.”
Sursa: „În regiunile Suceava și Brașov s-a încheiat colectivizarea agriculturii”, în Scânteia tineretului,
nr. 3993, martie 1962, p. 1.
„Sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naționale. Raport cu privire la încheierea colectivizării și reorganizarea conducerii agriculturii prezentat de tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej”
Sursa: Scânteia din 28 aprilie 1962. Fototeca online a comunismului românesc. Cotă: #W086, 3/1962.
„Învățați acest cântec!
(…) Pe câmp e grâul tot plivit,
Se lasă rouă și răcoare.
De munca brațu-i ostenit,
Pe câmp au ațipit tractoare…
(…) Prin muncă drumul ți-e ușor
Și lanu-l umpli cu lumină
Spre zori ca vântul parcă zbori
Când poți cânta amiaza plină.
În holdă – visuri omenești,
E munca – flacăra mândriei,
Ți-o dobândești când rotunjești
Hambarele-n gospodărie.
Sursa: Hilda Jerea (muzica), Violeta Zamfirescu (versuri), „Întinsul lan colectivist”, în Scânteia tineretului, nr. 3987, martie 1962, p. 2.
„Am trăit, în Moldova, câteva zile mari. Zile pline de avânt înălțător și de frământări în care țăranii au pășit în masă pe drumul agriculturii socialiste.
Alături de activiștii de partid și de stat, de utemiști și colectiviști, am luat parte la unele acțiuni de lămurire a țăranilor, la desfășurarea unor programe culturale, la inaugurări de noi gospodării colective și am văzut cum oamenii se transformă, aș spune, de la o zi la alta, devenind tot mai hotărâți să statornicească pentru totdeauna în satele lor belșugul. (…)”
Sursa: Șerban Nedelcu, „Se transformă satul”, în Scânteia tineretului, nr. 3988, martie 1962, p. 1.
„…La un moment dat, după ce căutase ceva în dulapul cu acte, directorul ne întinde un plic cu fotografii (…) Privim fotografiile mici, cu contururi nesigure, executate probabil de un amator; (…) sunt făcute în primele zile de muncă ale colectivului gospodăriei.
Privindu-le, avem posibilitatea să le comparăm și să apreciem cu ajutorul lor înfăptuirile de azi: sediul renovat, clădirile anexe, pământurile largi, viile, livezile.
Cum or fi arătat atunci, la început, camerele în care sunt instalate acum birourile? În clipa de față, se răsfață reproduceri după tablourile lui Luchian.”
Sursa: Tita Chiper, „Calitatea de colectivist”, în Scânteia tineretului, nr. 3991, martie 1962, p. 1.
„În satul vecin era un bătrân… Când s-a făcut colectivizarea, eu eram de 29 de ani, eram cel mai tânăr președinte. L-am rugat să nu fie de acord cu colectiva, că dacă el e de acord, eu ce mai pot spune către vecinii cu el? A intrat, am intrat, (…) la raionul de partid să ne judece acolo, câte unul, și a spus: „Nu o să fiu de acord.” După trei minute a ieșit afară. „– Ce-ai făcut, unchiule?” Zice: „- Nu poți să scapi de ăștia.” Eu atuncea am fujit de la ușă. M-am dus în fundul coridorului și am gândit: „Dom’le, eu, la vârsta mea, ce contează dacă mă schimbă ăștia, și la lopată pot să trăiesc, că-s tare”. Am intrat și am spus că eu nu pot să mă angajez la așa ceva, eu nu pot, eu nu pot să fac colectivul. Și era unul de la comitetul central. Ăla m-a întrebat: „- De ce? ” I-am scos carnetul și știam eu toată suprafața comunei și când i-am dat o cifră, gata, nu a mai avut ce să zică. (…) S-au supărat pe mine și m-au scos afară. Știți cum e românul – înainte se bucură, apoi se gândește și e supărat. Acuma am ieșit afară supărat să nu mă încadreze ăștia cumva politic, să mă bage la închisoare.
Noroc că mai aveam cunoscuți dintre secretarii de la Sighet, că atunci era raion (=județ), și a ieșit unul afară și l-am întrebat: „ – Nu o să mi se întâmple nimic?”, zice: „- Nu, până acuma ai fost cel mai cuminte, dom’le, că noi de la masă nu putem zice că voi să nu fiți de acord…” Și noi am rămas fără colectivă și ăștia în satul vecin, cu colectivă.”
(Dl. V.T., n. 1929, com Sârbi, jud. Maramureș. Sursa: Muzeul Național al Țăranului Român – Arhiva Etnologică, caseta 47 A1, 11 aprilie 1991.)
Muzeul Memoriei se construiește în fiecare clipă din amintiri pe care fiecare dintre noi le păstrează și vrea să le transmită mai departe fiecărei generații.
Trimite-ne fotografia ta*. O vom așeza cu grijă în cronologia galeriei.
