Calea Victoriei acum 100 de ani

  • Articole
  • Calea Victoriei acum 100 de ani
Calea Victoriei acum 100 de ani

Sunetele orașului ne sunt familiare. De aceea ne e atât de ușor să nu fim atenți la ele sau să căutăm activ să le ignorăm, punându-ne căștile pe urechi. În 2017 multe sunete sunt acoperite de pătura asurzitoare a traficului ce domnește în București. Nu mai suntem atenți nici la cadența pașilor noștri cum pică pe trotuar sau la felul în care ne foșnesc hainele pe care le purtăm toamna sau iarna. Păsări, greieri? Nici nu mai știm de ei în zonele aglomerate. Toate sunetele care ne împresoară pe care nu le mai auzim din cauza zgomotului motoarelor, dar care ne alcătuiesc viețile, ar fi fost mult mai importante cu un veac în urmă. Așa că, pentru a putea reconstitui sonor Calea Victoriei, așa cum era în urmă cu o sută de ani, am început printr-un exercițiu de ascultare. Care e materialitatea de azi a sunetelor ale orașului și cum și cât sunt de diferite de cele de la începutul secolului.

Să o luăm la pas: drumurile de atunci nu erau asfaltate, asta e clar. Erau făcute din piatră cubică și pământ bătătorit, care se transforma în noroi atunci când ploua, ca după asta să rămână făgașurile adânci și sleite pe care se plimbau trăsurile. Ce tipuri de motoare se auzeau? Societatea Română de Tramvaiuri se înființase la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în 1894 se dă în folosință prima linie electrică de tramvai. Mai mult, abia apăruseră automobilele. Fotografiile de epocă ne permit să vedem că automobilele erau foarte rare, reprezentau un lux, nefiind adoptate în viața cotidiană. Îi zărim pe oamenii acelor timpuri, străbunicii noștri, ocupând întreg drumul, inclusiv pe ceea ce numim astăzi carosabil. Dacă am pune ce știm într-o imagine, am întrezări oameni peste tot în jur, fiecare mergând încotro avea treabă, pășind, fluierând, oftând, bodogănind. Astfel, ne putem imagina că claxoanele și sunetele ambulanțelor nu mai erau cele mai recurente sunete de atenționare, ca în ziua de azi.

Ce se distingea în zgomotul stradal al vremilor acelea era zgomotul general, din care se rupeau vocile celor care citeau știrile zilei, a celor care făceau anunțuri de interes public și a celor care strigau ce produse au la vânzare, ca cei care vindeau bragă. Închipuiți-vă un bazar turcesc sau un talcioc italian astăzi și veți căpăta o imagine apropiată a ceea ce trebuie să fi fost în antebelicul românesc în unele zone comerciale ale Bucureștilor. Un lucru care nu cred că s-a schimbat însă este legat de prezența Bisericii și a muzicii în oraș.

Astăzi sunetele din biserici sunt amplificate electric pentru a le proiecta în spațiul public. Dar și la început de secol XX prezența în lume a Bisericii era lesne de remarcat, nu doar vizual (prin dominarea asigurată de poziție, de turle sau de turnurile clopotniță), ci și la nivel auditiv, prin clopotele care marcau și scurgerea zilei, într-un moment în care ceasurile erau un produs de lux. La fel, crâșmele și bodegile, populare dintotdeauna, erau o prezență la nivel sonor, prin muzica lăutărească sau, în cazul mai ridicatelor grădini de vară, prin vodevil sau café-concert, numit mai degrabă atunci șantan sau varieteu.

O reconstituire sonoră a Căii Victoriei sau a oricărui peisaj sonor trecut este și un exercițiu de imaginație subiectiv. Ceea ce auziți reflectă raportarea mea la anumite tipuri de sunete. Am (re)construit peisajul urban de pe Calea Victoriei, în zona cafenelei Capșa într-o zi plăcută și însorită, așa cum îmi imaginez că erau zilele dinainte de iarna când a început ocupația.

 

Un text de Mara Maracinescu și Radu Cucuteanu

Fotografie:  Photo Historia, Colecția Sorin Nica