Crăciun 1916: chestiunea calendarului înainte și după Marele Război

  • Articole
  • Crăciun 1916: chestiunea calendarului înainte și după Marele Război
Crăciun 1916: chestiunea calendarului înainte și după Marele Război

În însemnările din 16 decembrie 1916 (stil vechi), Pia Alimăneștianu notează cu tristețe: ”Sărbătorile de Crăciun ale noastre și Anul Nou sunt suprimate, prin faptul că, de poimâine înainte, este 1 ianuarie stil nou și se unifică calendarul” (Alimăneștianu 2017, 33). Ce se întîmplase? De cîteva săptămîni, Bucureștiul și părți însemnate ale Vechiului Regat se aflau sub ocupație germană. Deciziile Guvernămîntului Imperial, comunicate sub formă de afișe care se succedau aproape cinematografic, erau încasate ca vești mai degrabă proaste. Impactul asupra ordinii sociale locale era indiscutabil, mai ales atunci cînd priveau măsurarea și percepția timpului.

În data de 9/22 decembrie, o astfel de publicațiune informează, sec, că România va trece de la Ora Europei Orientale la Ora Europei Centrale. Într-o lume încă recalcitrantă la ora exactă, măsura e, totuși, suportabilă. Adevăratul șoc vine peste cîteva zile (14/27 decembrie), cînd o nouă publicațiune anunță înlocuirea iminentă a calendarului iulian cu calendarul gregorian. În termeni concreți, asta înseamnă dispariția unui interval aparte, 19-31 decembrie 1916. Din fericire, Guvernământul Imperial face un compromis, la insistențele Mitropolitului Primat Conon Arămescu-Donici, echivalentul Patriarhului BOR de azi. Publicațiunea despre schimbarea calendarului e completată cu alta, datată 23 decembrie 1916/5 ianuarie 1917: ”se decide ca aplicarea acestui Calendar va începe pentru biserica ortodoxă în ziua de 8/21 ianuarie 1917. Această măsură se ia pentru a da posibilitate Bisericii Ortodoxe să serbeze Sfintele Sărbători ale Crăciunului și ale Sf. Epifanie (?)” (Ilie 2016, 211).

Alimăneștianu înregistrează schimbarea. Pe 26 decembrie 1917 (stil vechi), ea notează: ”La spital a fost sărbătorit Crăciunul, cu Steaua și Vicleimul. A cîntat corul, a oficiat preotul. Eu nu m-am dus” (Alimăneștianu 2017, 40). Așadar, bucureștenii sărbătoresc Crăciunul 1916, atît în public, cît și – de ce nu? – în privat. La fel trebuie să fi făcut și alții, în restul teritoriilor ocupate. Din păcate, după lectura parțială sau superficială a acestor însemnări și a altor relatări despre ocupația germană, diverși autori au ajuns să vehiculeze motivul anului fără Crăciun. Se întîmplă atît online, cît și în cazul unor publicații respectabile. Întîlnești, ici și colo, propoziția: ”Practic, în 1916, românii nu au mai avut Crăciun”. Este incorect, atît factual, cît și teoretic. Studii consacrate despre politică, economie și ritual (de exemplu, Guyer 2004, 124-127) arată că, în vremuri de criză, investiția și participarea la ceremonii pot să scadă, ceremoniile însele se pot scurta, fără ca semnificația lor să scadă. Ar fi interesant de văzut nu dacă, ci cum au sărbătorit românii Crăciunul în timp de război, acasă sau în tranșee, la București, la Bolintin, la Fieni sau la Horezu.

Mai departe, o analiză serioasă a tentativei de impunere a calendarului gregorian în decembrie 1916 ar trebui să includă surse multiple și să se distanțeze, pe cît posibil, de relatări la cald, multe dintre ele înregistrate după război, cînd se știau învingătorii și învinșii. Marele Război a fost, fără îndoială, oribil, dar autovictimizarea excesivă strică, pentru că exclude voci și subestimează capacitatea de acțiune (eventual, eroica) în condiții extreme. Revenind la calendar, trebuie spus că, dincolo de incertitudinea referitoare la sărbătorile iernii 1916, existau indivizi și grupuri profesionale (ceferiști, poștași, telegrafiști, comercianți, finanțiști etc.) pentru care reforma era binevenită. Instituțiile de stat și private implicate în tranzacții internaționale lucrau, deja, cu ambele calendare. Dintre oamenii de știință remarcabili care pledaseră în mod repetat în favoarea trecerii la calendarul gregorian, merită amintiți Spiru Haret, Gheorghe Țițeica și Ștefan Hepites. În intervalul 1898-1900, ei au lucrat la un memoriu al Societății de Științe din București, încheiat cu un proiect de lege prezentat Parlamentului în 15 martie 1900, care începea așa:

Art. 1.  – Ziua de 19 iulie anul 1900 va fi considerată în toată România drept ziua de 1 August și cu începere de la această dată calendarul numit Gregorian sau stil nou va fi singurul calendar întrebuințat pentru exprimarea datelor în toate actele vieții civile și religioase și ale tuturor autorităților publice.

Ar fi fost o ocazie pe care o așteptau oameni din țară și din afară. În 1900, decalajul dintre calendarul iulian și cel gregorian creștea de la 12 la 13 zile, așa că, oricum, ele trebuiau reglate. O foaie bisericească-politică de la Blaj scria, cu un optimism moderat: ”Noi românii greco-catolici, ori cât de mult ne-am dori reforma aceasta, nu am pute-o face separați de orientali, vom aștepta deci cu răbdare… Vom vedea ce soartă va avea și acest proiect. Ne îndoim însă că-l vom vedea vre o dată trecut cu succes prin desbaterile corpurilor legiutoare, după ce am citit puternicele(?) argumente aduse în senat de archiereii bisericei ortodoxe române” (Unirea, 7 aprilie 1900). Scepticismul ardelenilor s-a dovedit întemeiat. În urma argumentelor religioase, care vedeau în schimbarea calendarului o formă de catolicizare relativă (sau, mai aproape de adevăr, de secularizare), proiectul de la 1900 s-a împotmolit la comisii.

La ce te puteai aștepta în continuare? Judecînd după cele întîmplate în alte țări, schimbarea calendarului era mai ușor de făcut după o revoluție sau o catastrofă, așa cum a fost Marele Război. Așa cum am sugerat, încercarea Guvernământului Imperial German din decembrie 1916 a avut rezultate discutabile. Sub ocupație, România funcționa după două calendare. Imediat după capitularea Germaniei, calendarul iulian și-a reintrat în drepturi. Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia e datată 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, conform calendarele în vigoare de o parte și de alta a Carpaților. Lumea glumea în legătură cu asta. Neștiind după ce calendar să se țină, un ardelean care primise termen de prezentare la judecătorie se prezentase mai tîrziu 13 zile (Unirea, 22 martie 1919). Unificarea timpului era urgentă. Armata adoptă calendarul gregorian la 1/14 februarie 1919. În martie, Consiliul de miniștri emite un decret-lege privitor la adoptarea calendarului gregorian în instituțiile laice de pe tot cuprinsul țării, începînd cu ziua de 1 aprilie 1919, devenită 14 aprilie 1919.

Cu timpul sacru era mai dificil, din considerente de doctrină, în particular stabilirea datei Paștelui și a ”sărbătorilor dependinte de el”. După dezbateri intense și o conferință panortodoxă de la Constantinopol, BOR trece la calendarul gregorian la data de 1 octombrie 1924, devenită 14 octombrie 1924. În presa vremii, există un paragraf insuportabil: ”Sfinții cari în calendarul de până acum se serbează dela 1-14 Octombrie sunt serbați cu toții astăzi 14 Octombrie (Cuv. Paraschiva)” (Dimineața, 15 octombrie 1924). O zi aglomerată. La Iași, unii decid să sărbătorească Sfânta Paraschiva 13 zile mai tîrziu. La Piatra-Olt, sătenii refuză să intre în biserică. La biserica Sf. Vineri din Tr. Măgurele, unde, de regulă, veneau sute de bolnavi din satele vecine și din jud. Romanați, nu vezi nici picior de om (Dimineața, 17 octombrie 1924). Pînă și iarna vine mai devreme în 1924, prilej de glume amare: ”Dar iute veniși, soro…” ”Venii cu calendarul nou…” (Dimineața, 23 noiembrie 1924)

Așadar, schimbarea calendarului nu întrunește unanimitatea. Mai mulți ierarhi decid să păstreze timpul așa cum îl știu, astfel că înființează Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. ”Stiliștii”, așa cum au fost denumiți, atrag mulți credincioși, cîteodată parohii întregi, mai ales în Moldova și Basarabia. Emoția populară e puternică, accentuînd incertitudinea postbelică. Din tolerați, dacă nu chiar încurajați de diverse partide politice, ei devin din ce în ce mai problematici pentru autoritățile laice și religioase, care încep să-i trateze drept ”sectanți”. Zilele de Bobotează, Buna Vestire, Paști și alte sărbători se termină violent, eventual cu arestări și trimiteri în fața instanțelor de judecată, ”pentru rebeliune și infracțiune la legea cultelor”. Presa interbelică abundă în relatări despre ”incidente” între stiliști și jandarmi (Vânători și Mastacan-Neamț, Focuri și Fântînele-Iași, Albineț și Funduri-Bălți, Plumbuita-Ilfov etc.), respectiv conferințe, consfătuiri și alte acțiuni ”pentru combaterea stilismului”. Violența îndreptată împotriva lor, adică a unui calendar care nu vrea să dispară, atinge apogeul între anii 1935-1939. Urmează ani grei, greu de rezumat aici. Cert este că stiliștii supraviețuiesc, ne sînt contemporani, serbează Crăciunul pe 7 ianuarie și Anul Nou pe 13 ianuarie, o situație care n-are decît să ne bucure. Fără ei, am fi putut crede că timpul e de joacă.

de Puiu Lățea,  antropolog

sursa fotografie: ziarul Dimineața, 15 octombrie 1924,

——————

Alimăneștianu, Pia. Însemări din timpul ocupației germane (1916-1918). București: Corint Books, 2017.

 

Arghezi, Tudor. ”Crăciunul în Paște”. Națiunea XI, nr. 2669 (8 aprilie 1923): 1.

 

Bungetzianu, D., N. Coculescu, Sp. Haret, I. St. Hepites, E. A. Pangrati, G. Țițeică, M. Ianculescu, D. Emmanuel, C. Miclescu, and D. Mirescu. ”Proiect de lege pentru introducerea calendarului apusean drept calendar al statului în viața civilă.” Buletinul Societății De Științe Din București-România / Bulletin De La Société Des Sciences De Bucarest-Roumanie 9, no. 1 (1900): 13-19.

 

Guyer, Jane. Marginal Gains: Monetary Transactions in Atlantic Africa. Chicago: The University of Chicago Press, 2004.

 

Ilie, Cornel-Constantin (coord.). România în Marele Război. București: Muzeul Național de Istorie a Româniai, 2016.

 

Saligny, A. O., and H. N. Moisescu. „Proces-verbal al ședinței de la 15 Noembre.” Buletinul Societății De Științe Din București-România / Bulletin De La Société Des Sciences De Bucarest-Roumanie 9, no. 1 (1900): 3-6.

 

Saligny, A. O., and N. Moisescu. „Proces-verbal: al ședinței de la 13 Decembre 1899.” Buletinul Societății De Științe Din București-România / Bulletin De La Société Des Sciences De Bucarest-Roumanie 9, no. 1 (1900): 9-12.

 

***. „Reforma calendarului.” Unirea: foe bisericescă-politică X, nr. 14 (7 aprilie 1900): 419.

 

***. „Stilul vechiu și nou.” Unirea: ziar național XXIX, nr. 62 (22 martie 1919): 2.

 

***. „Reforma calendarului. Noul calendar intră azi în vigoare” Dimineața XXI, nr. 6440 (15 octombrie 1924): 1.

 

***. „Cum s-a făcut schimbarea calendarului” Dimineața XXI, nr. 6442 (17 octombrie 1924): 1.