Aici… motocicleta lui bărbată-miu! Eu umblam cu mașina și el cu motocicleta!
Trimitem periodic abonațiilor conținut exclusiv și noutăți din Muzeul Memoriei.
Promitem să avem grijă de căsuța ta virtuală și să nu o aglomerăm inutil.
Muzeul Memoriei se construiește în fiecare clipă cu acele amintiri personale pe care fiecare dintre noi le păstrează și le transmite mai departe fiecărei generații. Spune-ne amintirea ta, iar noi o vom așeza cu grijă pe harta/timeline-ul ce spune povestea despre cine suntem.
1
2
3
Interviu luat de Catrinel Bejenariu și facilitat de către Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Botoșani, 2022
Durata lecturii: 7 minute
Alți participanți:
Domnul director (Ș.V.)
Doamna învățătoare (I.O.)
Domnul S.
S.E.: Mireasă eram aici.
I: În ce an e făcută?
S.E.: În ’69!
I: [indică o altă fotografie] Aici cu alai…
S.E.: Da, da… cu alai.
Ș.V.: Erați tinerică, doamnă, când v-ați căsătorit… la 19 ani?
S.E.: Da! Aici [indică o altă fotografie], cu colegele mele după bacalaureat.
Astea sunt colegele mele cu care am terminat liceul.
Aici, socrii mei, din Austria au venit. Mama Sofia… aici eu cu sora mea. Așa arătam! Așa eram eu. Tânără! Ce-i tânăr, și frumos! Aici de la liceu.
I: Liceul unde l-ați făcut?
S.E.: La Dorohoi. [privește o fotografie] Trebuie să fie și P. aici…
Ș.V.: Directorul general?
S.E.: Da, da, da.
S.V.: Doar erau colegi de clasă.
S.E.: Aici, la părinții mei, de Crăciun, când fetița avea trei luni.
I: La părinți unde?
S.E.: La Cândești. [arată o fotografie] Și asta e fetița noastră, când era mică.
I: Ce mașină e asta?
S.E.: Skoda!
I: Și oare în ce an e făcută poza?
S.E.: E făcută în ’71-’72.
I: Sunteți motociclist?
S.V.: Am fost!
I: Ce motocicletă e asta?
S.V.: E MZ-u!
S.E.: Da… dar nu se vede aici atașul.
I: În ce an e făcută poza asta?
S.E.: Prin ’66-’65.
I: Îmi permiteți să vă pun câteva întrebări și să ne întoarcem după la imagini? Dacă sunteți un cuplu așa de drăguț, care păstrați de atâta vreme amintiri, aș vrea să vă întreb: Cum vă numiți și când v-ați născut, și unde?
S.E.: În Cândești, în ’50.
S.V.: Eu în 1942.
I: Când v-ați cunoscut?
S.E.: Noi ne cunoaștem de mici copii.
I: Dacă v-ați aminti o amintire din copilărie…?
S.E.: Amintire din copilărie… hai să mă gândesc… a! Eram cu vitele și era un grup mai mare. Și, cum ne jucam noi, săream pe clăile cu paie cu… și, nu știu cum, și miriștea doar era cosită, avea paiele alea mai lungi, și eu l-am împins pe V. și el a venit exact cu urechea într-un pai și a început să-i curgă sânge și zicea că l-am surzit, că o să rămână surd, așa… da, nu s-a întâmplat nimic.
I: Dragoste cu năbădăi.
S.E.: Așa, așa! Nu s-a întâmplat nimic, așa că aude și acuma.
I: Aveți vreo tradiție, care ar fi cea mai prețuită tradiție în familia dumneavoastră?
S.E.: Tradițiile… este Crăciunul, la noi, unde toți ne strângem, vin copiii. Copiii nu-s lângă noi, sunt la Tulcea. Noi, Paștele îl petrecem la ei și Crăciunul, vin ei, la noi. Noi mergem numai amândoi la ei, de Paști, dar ei când vin, vin două, trei mașini, că nu mai încap în casă.
I: Vă auzisem că spuneați că ați fost în marină.
S.V.: Eu am dat examen, la Marină și am reușit. Acolo am un coleg și, când a căutat în acte, eu am rămas orfan de ambii părinții, mama a murit și tata a plecat pe front și nu s-a mai întors, și au găsit în acte că tatăl meu trăiește în Austria și m-au dat afară pentru că aveam servici de ăla care… nu se permitea și n-am mai terminat școala. Și m-o întrebat ce pretenții am eu, unde să… Și atunci, dacă mă dați afară de la Marină, mă duc la CFR… și m-o dat la CFR. Și eu am fost mecanic de locomotivă. Dar tot am dat la CFR examen, am reușit, că altfel nu mă primea. Am dat examen la Iași și am făcut școala de mecanici de locomotivă, la Grupul Școlar CFR.
I: Și ați lucrat…
S.V.: Da, am fost mecanic de locomotivă 25 de ani, o lună și 15 zile.
S.E.: La depoul Suceava Nord, acolo era.
S.V.: Am fost autorizat Mecanic de locomotivă drum 1, la 120km la oră. Că nu așa fără autorizație nu puteai să mergi cu trenu’. Și m-am îmbolnăvit… m-am lovit în scara locomotivei la rotulă și am dat în cancer și nu s-a putut trata și eu îs… fără picior.
S.E.: I-a amputat piciorul. Am umblat… la oncologie la Cluj…
S.V.: Nevasta, dacă-i cadru medical, și acuma mă tratează!
S.E.: Eu de asta intervin că… domeniul meu.
I: Dumneavoastră sunteți cadru medical? Ce anume?
S.E.: Da, da. Asistentă principală am fost, că eu sunt pensionară acuma. Am fost asistentă șefă pe spital și am terminat obstetrică-ginecologie și, după aceea, m-am reprofilat și pe medicală, am dat examene… că altfel nu puteai trece, alt profil.
I: Dacă spun ,,refugiu”, dumneavoastră la ce vă gândiți?
S.E.: Refugiu… noi de gândim așa: când ne refugiem, ne băgăm în casă… așa, să nu vedem pe nimeni, să ne plângem durerile și… așa, noi amândoi. Să nu ne afișăm în lume cu probleme, că fiecare familie, fiecare om are probleme. Când eram mai în putere, refugiul nostru era în aer, pe malul apei, în natură, să auzim clipocitul apei, să auzim păsările cum cântau. Chiar și iarna, când treceam, să simțim scârțâitul zăpezii, pe apă, dar nu era apa înghețată cu totul, mai erau ochiuri unde bulbucea apa și când era ger ieșeau și aburi. Fetița se dădea cu patinele, că a fost o bună patinatoare, dar n-a continuat performanța, este… lucrează în finanțe
I: Dumneavostră la ce vă gândiți dacă zic ,,refugiu”?
S.V.: Mă gândesc la locomotiva mea, dar nu o mai văd că-i departe!
Ș.V.: Ei, dar domnul nu se refugiază, că domnul face parte din Ansamblul nostru Florile Bucovinei și ne cântă. O să îl rugăm îndată să auzim ce glăscior are, ce frumos cântă. O să-l rugăm să ne cânte ceva, ca să înregistrați să aveți o amintire. Că noi azi suntem, mâine s-ar putea să nu mai fim.
I: Dumneavoastră sunteți ucraineni sau descendeți ucraineni?
Ș.V.: Ucraineni getbeget!
S.E.: Descendenți.
I: Ați locuit tot timpul în zonă?
S.E.: Noi suntem născuți aici. Băștinași.
I: În perioada celui de-al Doilea Război Mondial s-au refugiat ucraineni în comunitatea dumneavoastră?
Ș.V.: La noi au fost refugiați, doar știți…
S: Da, da, refugiați erau temporar, dintr-un sat în altul.
S.V.: Am avut, refugiați care au venit din Ucraina și care au rămas la noi.
I: Și au rămas aici?
S.E.: S-au repatriat acuma, în ultimul timp.
S: O parte au rămas.
Ș.V.: O parte au și murit.
S.E.: Doar sunt bătrâni… Au rămas urmași, dar nu prea au avut urmași. S-au căsătorit, dar urmași nu prea au avut.
I: Și erau integrați în comunitate?
S.E.: Da, siguuur, integrați!
S.: Majoritatea erau meșteri, manufacturieri… tâmplar, cizmar.
Ne-am petrecut mult timp întrebând și ascultând persoanele care vor ca amintirile lor să fie rămână în urma lor. Am creat un ghid de interviu care te poate ajuta în conversațiile cu cei dragi. Nu le lăsa amintirile să se piardă și ascultă-i!
