Dl K, 92 ani, Cristian

Dl K, 92 ani, Cristian

O carte poştală mergea şi de aici acolo şi înapoi sau de unde a fost

Centrul de bătrâni Blumana, Brașov, 2019

Interviu realizat de Simona Niculae

I: Câţi ani aveţi?

K: Acum am 92, dar în decembrie fac 93.

I: Aţi văzut multe…V-aţi născut în Braşov?

K: Nu, în Cristian. În Cristian când am fost la şcoală, după aia am plecat ca ucenic în Codlea.

I: Ucenic la ce?

K: La zugrav…vopsitor.

Vedere spre biserică

Cât am mers la şcoală am fost în Cristian. După aia în iunie, am terminat cu  şcoala atuncea, am plecat în Codlea.

I: Şi după ce aţi fost ucenic?

K: După aia a venit timpul, ne-a luat întâi la Bucureşti, la gară acolo să reparăm linie ferată ce s-a distrus la bombardament. Şi, de Crăciun am venit acasă de acolo, şi atuncea în 13 ianuarie ne-a luat atuncea și ne-a dus în Rusia.

I: Aţi fost în Rusia?

K: Da.

I: În ’40 aveaţi 14 ani. Mai ştiţi în timpul Războiului unde aţi fost? 

K: Cât am mers la şcoală am fost în Cristian. După aia în iunie, am terminat cu şcoala atuncea, am plecat în Codlea.

I: Aveaţi 14 ani când aţi terminat şcoala? Câte clase aţi făcut până atunci?

K: 7 clase primare.În Codlea am făcut atuncea încă 3 ani de meserie de ucenicie. Atuncea era nu ca acuma. Am fost şi zidar şi lăcătuş şi tâmplar. Seara de la 5 la 8 era şcoală, ziua fiecare la lucru.

I: Eraţi tânăr, v-a fost greu să plecaţi de acasă şi să staţi departe de familie?

K: Nu. Eu în privinţa asta niciodată.

Târgul de mostre Sibiu

În Codlea am făcut atuncea încă 3 ani de meserie de ucenicie.

I: Aţi vrut să fiţi independent. Să fiţi pe picioarele dvs. de tânăr. 

K: Nici când am plecat în Rusia n-am fost…

I: Deci în Rusia a fost în ’45….sau în ’46…?

K: În ’45.

I: Şi atunci toată familia a fost luată? Sau…?

K: Nu, am plecat cu sora mea. Noi am fost acasă şi ne-a luat atunci.

I: Sora dvs. câţi ani avea? Era mai mică?

K: În decembrie am împlinit 15 ani, şi în ianuarie ne-a luat.

I: Dacă v-aţi născut în ’26, aveaţi 19 ani în ’45. Puteau să spună că sunteţi adult. Dacă mai dura războiul, ajungeaţi şi în…

K: Păi au luat deja din ’26 născuţi, care au fost născuţi până în iulie. După iulie, nu.

I: Vă mai aduceţi aminte cum a fost în război? Au fost bombardamente? V-a fost frică?

K: Unde am fost n-au fost bombardamente. După război, noi am fost front în Ungaria, în Cehoslovacia, când ne-au luat atuncea. Şi noi am fost în Donbass.

I: Am mai întâlnit oameni care au fost în Donbass. Foarte greu acolo. Aţi lucrat la mina, nu?

K: Da nu pot să zic.

Tot mai mai uşor aşa.

I: Cum aşa? Adică?

K: Nu am gândit parcă. Când am văzut erau şi nişte prieteni care și tot era de vârsta asta. Mai era şi greu… şi de sărbătoare și…. Eu am luat-o tot mai, tot mai uşor așa.

I: Simţiţi că v-a ajutat asta? Că aţi luat lucrurile mai uşor…

K: Mai uşor…da.

I: Câţi ani aţi stat acolo, în Rusia?

K: Aproape 5. Din ’45 ianuarie până în ’49 octombrie

I: Aţi fost acolo şi cu sora dvs.? O mai vedeaţi? Eraţi împreună?

K: Era într-un lagăr. Eu am lucrat în mină şi ei au lucrat afară, mi se pare.

Muncitori în faţa unui atelier de lucru

Atuncea era nu ca acuma. Am fost şi zidar şi lăcătuş şi tâmplar. Seara de la 5 la 8 era şcoală, ziua fiecare la lucru.

I: Despre Rusia ce puteţi să-mi mai povestiţi? Cum se purtau ruşii cu dvs.?

K: Nimic. Scria acolo când eram în lagăr şi când era timpul, mergeam toată echipa, eram o echipă destul de mare, mergeam cu paznicul, ne ducea până la mină, aştepta şi când terminam schimbul, veneam înapoi acasă.

I: Era greu de muncit în mină?

K: Vă spui drept, mi-a plăcut.

I: Da? Ce v-a plăcut?

K: Vara nu era căldură acolo, era răcoare. Şi iarna era cald. Dacă erau şi aicea minele cum erau acolo, eu numa din mina lucram. Dar aicea sunt altfel, cu straturi de cărbune mari. Acolo nu trebuia să stai aplecat, puteam să lucrez aşa.

I: Am înţeles că iarna era foarte grea acolo? Totul era îngheţat, foarte frig.

K: Hmm… aia era în primii 2 ani, până te obişnuiai, dar după aia… Şi în ’47 nu era chiar iarnă grea, era iarnă mai moale. Dar altfel, în ’45 era şi lungă, iarnă lungă.

Ne-au transferat de la un lagăr la altul, la muncă de mină, asta a fost în martie. Și atuncea era încă ger şi viscol, mergeam pe jos, nu puteai să vezi înainte, numai așa înapoia, așa viscol era. Şi unde veneam, în lagărul ăla, nu era apă. Şi cum a venit  din mină afară, puteţi să  daţi seama, de cărbune am fost tot negru. Atuncea o zi, ne-am spălat numai cu zăpada, acolo, când veneam în lagăr, dar după aia, a aranjat lagărul cu astă de afară ca să putem să mergem la baia locatarilor, acolo. Atuncea am mers acolo, până ne-a făcut nouă o căsuţă aşa, bine, era acolo înăuntru vagonete din astea goale unde făcea sub aia poc şi încălzea apa. Și după aia nu era lighean, era din scândură făcută, aşa  ca asta lungă şi așa de lată, de spălat. Până a făcut atuncea baia mare unde putea să mergi o echipă întreagă să facă baia.

I: Şi când v-aţi întors cum v-a fost? Aţi găsit lucrurile foarte schimbate?

K: Noi ne-am zis aşa: Atâta lume a venit acasă, trebuie să vedem să ne angajăm ca să mai primim loc. Şi am mers în Braşov, la forţele de muncă şi ne-a repartizat în 6 martie. Dar acolo am stat numa din 20 şi ceva octombrie până în februarie. După aia am plecat şi zicea şeful cadrelor: “O să vă arăt aşa repede, numa primiţi-l în serviciu”. Şi când am plecat, după două zile, eram angajat la Tractor.

I: Deci aţi lucrat la Tractor? Şi aşa aţi venit în Braşov?

K: Cu naveta. Am lucrat 7 ani la Tractorul. Naveta era foarte rea, numa’ trenuri. În Cristian s-a înfiinţat o fabrică de mobilă şi atuncea am mers acolo la vopsit. Şi am stat acolo 28 de ani până am intrat în pensie.

I: Când aţi fost în lagăr în Rusia, aţi putut scrie scrisori acasă? Părinţii dvs. au ştiut de dvs.? Dacă mai sunteţi în viaţă 5 ani cât aţi fost plecat.

K: Primele cărţi poştale, care puteam să trimitem de acolo.  Drept să spui, precis nu pot să zic, da…’47-’48, cam așa…. erau nişte cărţi poştale unde, în jumate puteam să scriu eu acolo şi jumatea cealaltă scriau ei când au primit înapoi. O carte poştală mergea şi de aici acolo şi înapoi sau de unde a fost.

Orașul vechi

Atâta lume a venit acasă, trebuie să vedem să ne angajăm ca să mai primim loc. Şi am mers în Braşov, la forţele de muncă şi ne-a repartizat în 6 martie. Dar acolo am stat numa din 20 şi ceva octombrie până în februarie.

I: Ei ce făceau în Cristian? Cu ce se ocupau? 

K: Au fost cu agricultură. Dar după ce au luat tot, s-au angajat. Tata a lucrat la fabrică de cărămizi la Muncitorul şi mama la fermă. Era ferma din Râşnov, unde a pus pomi, puieţi. Ca să facă ceva ani ca să poate intra în pensie. A fost mai greu pentru noi de acasă, care ne-a luat la muncă în Rusia. Noi, care am lucrat la mină, aveam norocul că primeam 1,200kg de pâine pe zi, şi după aia era nu ştiu ce lucra tot 1kg, şi după 800 g, 600 g, depinde de muncă.

I: Şi de ce spuneţi că era mai greu aicea, pentru cei care au rămas? Ei nu mai aveau de mâncare, nu mai aveau din ce să trăiască?

K: Erau gospodari şi au venit alţi proprietari. A fost luat pământ, vite, tot. Părinţii în casa lor nu puteau ieşi afară decât prin bucătărie. Şi intra în casă pe scară şi ieşeau afară când punea scara.

I: Adică nu aveau voie să intre în casă?

K: Dacă trebuia să iasă, avea găleată înăntru, făcea treaba în găleată şi ieşea pe geam.

I: Adică erau închişi în casă? Nu aveau voie decât dacă era scară să coboare?

K: Proprietarul ăla nu dădea voie să iasă prin casă lui.

I: Dar fusese casa părinţilor…

K: Da, dar le-a luat. A băgat proprietarii acolo.

I: Şi au putut să-şi ia casa înapoi?

K: La noi a dat mai repede înapoi. Înainte de a veni noi din Rusia. Că ăsta care a fost proprietar acolo, a intrat prin pod şi din pod a intrat în casă şi a furat. Şi după aia a ajuns cu ei la tribunal. Şi judecătorul a întrebat pe tata ce pretenţie are şi tata a zis că: “N-am nici o pretenţie, numai să părăsească casa, să plece”. Şi atunci au trebuit să plece, nu au putut să stea.

I: Unde locuiau părinţii dvs. când erau noii proprietari în casă de aveau nevoie de scară? Unde stăteau?

K: Era bucătarie şi de acolo se ieşea în curte. Camera era aicea, dacă stăteau în cameră, trebuia să treacă prin bucătărie şi afară. Şi ei nu dădeau voie să treacă prin bucătăria lor şi atuncea ieşeau afară prin geam.

I: Şi a fost mai simplu pentru tatăl dvs. să găsească un loc de muncă la o fabrică decât să rămână la Colectiv, să muncească pe câmp.

K: A fost atuncea aşa. El zicea că e uşor, dar când a văzut câtă muncă e acolo, s-a lipsit de pământ şi l-a dat înapoi la stat. Şi vitele, iarna le-a dat în regulă, iar în primăvară nu mai puteau să se scoale. Le legau şi le trăgeau cu alte vite afară. A fost o mizerie.

I: Şi acum când vă gândiţi la ruşi, cum vi se par? Cum îi vedeţi?

K: Nu poţi să zici nimic rău de ei. S-au purtat frumos, respectuos. Nu poţi să zici că te-au înjurat sau…nimic. Ţin minte că în lagăr au făcut ruşii într-un colt, aşa jos beton şi erau doi muzicanţi, unul acordeon, unul vioară. Şi cântau în fiecare seară, era dat. Veneau ruşii afară, stăteau şi ascultau, nu erau diferenţe. Pentru ei a fost distracţie, vedeau cum se distra lumea, cum dansau.

I: Ce muzică se cânta? Germană? Rusească?

K: Germană. Era din Polonia, din Germania.

Notă: Cu fiecare interviu căutăm să ilustrăm amintirile împărtășite și să creăm o atmosferă vizuală. Imaginile au scop ilustrativ. O parte din fotografii provin din colecțiile de familie ale intervievaților, iar unde acest lucru nu a fost posibil, și în urma unei selecții atent documentate, din arhiva Muzeului Memoriei sau din colecțiile partenerilor.

Nu lăsa amintirile să se piardă!

Ne-am petrecut mult timp întrebând și ascultând persoanele care vor ca amintirile lor să fie rămână în urma lor. Am creat un ghid de interviu care te poate ajuta în conversațiile cu cei dragi. Nu le lăsa amintirile să se piardă și ascultă-i!

Interviuri