P.M.: Da, sunt născut pe 21 septembrie 1950 în comuna Albești. Aici am copilărit, am făcut școala, am fost în prima promoție cu 8 clase. Și după ce am terminat școala elementară de 8 clase în comuna Albești, m-am dus să… la examenul de admitere la Școala Profesională din Sighișoara, în meseria de strungar. Și pe urmă am lucrat la Întreprinderea Agricolă din Sighișoara. Și am lucrat mai multe acolo, am fost și șofer auto, am fost și fochist, am schimbat, pe urmă, de la Nicovala Sighișoara, am venit în comuna Albești, la noi în comună era o fabrică de prelucrare a inului și am venit tot în calitate de strungar, după care am făcut, așa era atuncea, pe timpul comuniștilor, să fii policalificat și am făcut o școală de fochiști la București. Am lucrat în multe meserii. După ce s-a terminat cu fabricile, știți bine că au fost probleme, m-am dus la CAP Sighișoara. Acolo am lucrat mecanic agricol, am lucrat sudor, am lucrat de toate, de toate am lucrat. Mergeam cu tractorul cu soluții de ierbicizat, cu tratamente pe câmp.
I: Care este prima amintire legată de colectivizare care vă vine acum în minte?
P.M.: Domniță, colectivizarea s-a terminat o perioadă, ’64 s-a terminat colectivizarea în sudul țării, în special în Dobrogea. Pe urmă, s-a trecut la colectivizarea Ardealului. Îmi amintesc eu multe. Eram elev la profesională, dar să vă, să vă spun cum a început colectivizarea: în comună, mergeau echipe de la școală, de la Consiliul Popular, de la Consiliul Popular Sighișoara, în frunte cu secretarul de partid și la noi, la familia noastră, chiar s-o nimerit doi profesori care-i aveam la școală.
Doamna profesoară de istorie, doamna Florea și domnul profesor Florea, de matematică. Și au venit la lămurit. Și a venit azi, a venit mâine și după câte îmi aduc aminte, tata a zis către mama: „Tu, Marie, hai să te înscriem pe tine colectivizată”, pe tata nu puteam să-l înscriem că avea servici. Tata era mecanic de motocopă în stația Sighișoara. Și a intrat mama în colectiv, datorită faptului că au venit profesorii ăia și noi eram 3 copii la școală. Eram eu și încă 2 surori. Și tata, ca să se aibă bine cu profesorul și să le meargă bine, mă rog, așa a fost atunci, a înscris-o pe mama la colectiv. În fine, am crescut mai mare și mergeam eu la CAP, când eram în vacanțe.
Aveam 17 ani, 16-17 ani și mergeam la treierat, la transport grâu, cu o compresă de lemn, făceam câte vreo 2-3-4 norme. Și în timpul ăsta, mama stătea acasă, avea de lucru, ne spăla, făcea mâncare…
I: Câți ani aveați când a început colectivizarea și unde locuiați la vremea respectivă?
P.M.: Când a început colectivizarea aveam… vreau să mint, nu mai știu exact în ce an a început colectivizarea la noi, cam în ’63. Și locuiam tot la casa părintească din comuna Albești.
I: Ce povești sau zvonuri ați auzit despre colectivizare?
P.M.: Domnișoară, eu acum cât timp am lucrat, bine, am lucrat în vacanță, am auzit multe și multe și iar multe. Și bune, și rele, într-o privință, mie mi-a plăcut la colectiv. Dar în altă parte, au fost niște chestii care nu au fost la locul lor, că s-a luat de la cetățeni, de la țărani, i-au luat și groapa, și vaca și carul, căruța, care a avut cai, și caii i-a luat.
Amintiri mai frumoase, ce să vă spun, când mergeam după materialul care ni se cuvenea după normele care le avea mama, totdeauna aveam foarte, cum să vă spun, să nu exagerez, dar ceva mai mult ca ceilalți colectiviști și președintele de colectiv o zis: „Asta-i datorită la băieții ăștia”, eu și încă un prieten de-al meu, Mihai Morar. Și ce să vă mai spun, mergeam cu tata, mergeam cu el la colectiv la coasă, coseam cu mâna și ni se dădea a treia, așa era atunci.
Dar în tot cazul, ca în fiecare an, tata ținea un porc. Într-o privință, știu eu, o fost și bine, și rău. Era rău când trebuiau să meargă CAP-iștii la prășit, că se prășea manual, în special la sfecla de zahăr. La sfecla de zahăr, manual, se recolta manual, se încărca manual, în rest, așa, lucrări erau, erau. Ce-am vrut să vă mai spun, domnul prim-secretar, pot să-i spun numele? Domnul prim secretar m-a felicitat pe mine și pe prietenul ăsta al meu, ne-a dat ca exemplu, că era o mică ședință dimineața la CAP. Zicea: „Vedeți, vedeți copiii ăștia cum lucră? Așa să lucrați toți.”. Aveam un prim secretar foarte ager.
I: Pare că pentru dumneavoastră nu a fost o experiență atât de negativă colectivizarea.
P.M.: Să știți că, într-un fel, era și mai bine, și mai așa, mie mi-o plăcut, într-un fel.
I: Ce impact a avut acest eveniment în viața dumneavoastră.?
P.M.: Acum, ce să vă spun, am învățat și am muncit de dimineață până seara. După ce se termina treieratul pe câmp, aveam acolo la CAP un pod mare, mare, unde era grâul. Și mergeam noaptea, aveam echipă, la lopătat. Lopătar, aveam o echipă, o echipă tot de tineri. Aveam telescopul, trebuie să descărcăm și vă spun că făceam o grămadă de norme. Era muncă, știți că, până la urmă, nu vine nimic.
I: Ați avut rude implicate? Spuneți-mi mai mult despre familia dumneavoastră în acea perioadă.
P.M.: Ce să vă spun, la CAP aveam magazioner pe fratele lui mama. Era un magazioner de nota 11. Știa toate, toate socotelile mai bine decât pe calculator.
I: Și ca magazioner, care erau sarcinile lui?
P.M.: Avea în gestiune absolut tot. Tot ce afară de animale, la CAP erau și animale, erau cai, erau vite.
I: Ce, nu știu dacă știți ceva de la vecini, știți vreo poveste, care v-a impresionat din timpul colectivizării?
PM: Ce să vă spun, îmi plăceau poveștile când mergeam la sapă, noi când mergeam la sapă, cum ziceam noi la sapă, la prășit, mergeam mai mulți, eram vreo 20-30 și stăteam undeva la umbră, la un pom, la pauza de masă, acolo se discutau, în special femeile, fel de fel de discuții, că colectivul e așa, că colectivul e așa, că normele-s prea mari și ăsta e un adevăr. Dacă mergeai la muncă și îți vedeai de treabă, și munceai, și câștigai. Numai cu o condiție să fi fost cât de cât apt de muncă, să nu fi fost bolnav sau să suferi cu ceva, că atuncea era bai.
I: Dar bunicii dumneavoastră ce povesteau?
P.M.: Aoleu, bunicii, bunicii mei din partea lui mama nu i-am prins, am prins numai pe bunicul din partea lui tata și ăla era în vârstă, foarte în vârstă. Ei, el a fost și el țăran, țăran. Aveau vite, aveau pământ, aveau oi.
I: Și le-au fost luate când li s-a făcut colectivizarea?
P.M.: Dar bunicii mei n-au prins colectivizarea. Animalele ce-o rămas de la bunici au rămas în legea lui tata. Aveam 4-5 bucăți de vite, în general. Aveam câteva oi, eram obligați, adică era datoria noastră să mergem cu pășunatul primăvara, era o muncă destul de frumoasă, că eram la pădure, afară. Era muncă, la CAP era muncă. Și dacă nu munceai, nu aveai.
I: Mi-ați spus dumneavoastră. mai devreme că au fost și părți bune, și părți rele, ați descris momentan majoritatea părților bune, părțile rele care au fost?
P.M.: Nu știu cum să vă spun, cum să mă explic…
I: Cum doriți dumneavoastră.
P.M.: Nu-mi găsesc cuvintele.
Cel mai, cum să vă spun, cel mai rău era că se măreau normele în fiecare sezon. Trebuia atâta să faci, atâta avea cineva de lucru. Era și normatorul, era și brigadier. Mi-amintesc pe toți care erau acolo, era domnul președinte, mai venea domnul secretar de partid, cu anumite indicații foarte speciale, știți cum a fost pe timpul ăla, numai cu indicații și numai cu…
În sfârșit, am uitat să vă spun. Ne-o dat de la CAP și câte o bucățică de pământ, în jur de 25 de ari. Pe acolo, de 25 de ani, punea tata porumb. De la CAP nouă nu ne dădea la normă porumb, decât grâu sau ovăz sau orz, tata punea în ăia 21 de ari, punea porumb și fasole, dar nu s-a ierbicizat, căpărea. Altceva ce să vă mai spun…
I: Păi, cam astea au fost toate întrebările, dacă mai aveți dumneavoastră ceva de adăugat, o poveste, ceva de spus…
P.M.: Ce să vă spun, că dacă ar fi și acuma colectiv și aș avea 20 de ani, eu m-aș duce la colectiv. Dar cu condiția să am 20 de ani, nu 70.
În general, cât am muncit în vacanțe la CAP, să știți că mie mi-o plăcut colectivizarea cu care lucram, nu eram numai noi doi băieții, mai erau oameni mai în vârstă, dar erau, cum să vă spun, unul și unul. Păi, vă spun, că dacă un sac de 80 de kile în spate, pe o blană în pod 80 de kilograme sacul, dar bine, îl punea în spate. Mi-a rămas umărul drept un pic mai aplecat, dar n-am băgat de seamă, am muncit, am muncit și am muncit și să știți că, totuși, am realizat ceva.
