Dna C.O, n. 1948, Făgăraș

Dna C.O, n. 1948, Făgăraș

Se trăia liniștit pe vremea aia. Sărbătorile erau sărbători.

Telefonul Vârstnicului, 2021

Interviu cu fragmente sonore realizat de Cristina Maria Ciupercă.

Durată citire interviu: 9 minute

Dna C.O. ne poartă printre amintirile despre Țara Făgărașului, ne povestește despre renumita ceapă de Făgăraș (din aceea roșie, de o poți mânca numai cu pâine și cu sare), despre greutățile colectivizării, atât cele trăite de comunitate, cât și cele avute în propria familie. 

I: V-aș întreba, pentru început, unde v-ați născut și în ce an.

C.O.: În Făgăraș, a 5-a generație de făgărășeni, în 1948.

I: Puteți să ne vorbiți puțin despre locul unde ați copilărit?

C.O.: Am copilărit pe strada George Coșbuc, în inima Făgărașului, în casa părinților mei, curte, grădină, o stradă de vreo 600 de metri, care era dreaptă, era frumoasă, case bune.

I: Aveați și animale?

C.O.: Da, mai creșteam mulți pui, pentru că tata avea hepatită B și C. Creșteam și porci și iepuri, aveam pisici, aveam câine de cioban, eram dotați.

I: Dumneavoastră ați fost singură la părinți?

C.O.: Da, singură.

I: Și ați locuit împreună cu părinții? 

C.O.: Da, și pe la 9 ani cu bunicul, care a decedat.

I: Alte rude mai aveați în Făgăraș?

C.O.: Da, aveam, pe toate străzile aveam rude, mai de grad, mai apropiat, mai îndepărtat, că bunicul avuse 8 copii. Străbunica, deci soția lui a avut nu știu câți frați, așa că… am fost destui. 

I: Și dvs. acum locuiți în aceeași curte?

C.O.: Da, casa a fost naționalizată, demolată și m-o făcut chiriașă la bloc.

I: Am înțeles. În afară de Făgăraș, ați locuit și în alte orașe?

C.O.: Da, Brașov în timpul Tehnicii Sanitare.

I: Deci în ce an ați ajuns în Brașov?

C.O.: În ’68. Și o parte în Câmpulung Moldovenesc, acolo am avut repartiție când am terminat școala. 

I:  Adică prin ce an?

C.O.: ’70, ’73.

I: Și cât ați stat acolo?

C.O.: 3 ani, cât am fost obligată, că altfel plăteam școlarizare. Și de unde?

I: Și după aceea, v-ați întors în Făgăraș?

C.O.: Da, m-am întors în Făgăraș.

I: Și acolo ați rămas?

C.O.: Da, aveam unde mă întoarce, meserie unde mă puteam angaja în orice localitate.

I: Ce ați lucrat dvs.? 

C.O.:Asistentă medicală.

I: Iar ca studii?

C.O.: Școala Tehnică Sanitară Brașov.

I: Cunoașteți și alte limbi străine dumneavoastră?

C.O.: Ei, în copilărie înțelegeam mult ungurește, chiar și săsește, am făcut limba rusă, limba franceză, limba latină, mai înțeleg, dar vag. Am înțeles. Noi am fost multe naționalități în Făgăraș, noi ne-am înțeles bine.

I: V-aș întreba care au fost cele mai mari 3 evenimente istorice din timpul vieții dvs. Care considerați dumneavoastră că sunt ?

C.O.: Colectivizarea, când ne-o luat tot. Am mai avut, în Lunca Oltului, fiecare făgărășan avea un lot de 4, de 5 ari, unde se făcea orice. Deci acolo, în afară de grădină, făceam orice.

I: Deci fiecare avea un lot de pământ?

C.O.: Unde-și cultiva ce voia, la noi era renumita ceapă de Făgăraș, unde-s făgărășenii, în Brașov, în Râșnov, în Zărnești, în Sibiu, ceapa aia bună, ceapă de aia roșie, care se putea mânca numai cu pâine și cu sare. Apoi a venit colectivizarea, a luat tot. De la școală ne-a trimis cu cereri către neamuri să le semneze, că vor intentate, la care nașa de botez a lui mama m-o scos cu măturoiul din curte. La noi foarte greu s-o colectivizat, foarte greu, la urmă, în ’62..

I: Care este prima dumneavoastră amintire legată de colectivizare, care vă vine în minte acum?

C.O.: Că n-am mai avut nimic. Nu mai aveam ce căuta la acele parcele ale noastre, oamenii…

I: Acele locuri de pământ au fost luate ?

C.O.: Da. Cei care aveau pământuri erau obligați să lucre pe pământul lor pe mai nimic, cei care au avut parcele mari, orașul a avut turn de mare, vreo 600 de capete, care, majoritatea se împărțea la noi pe stradă, într-o direcție, în alta, în alta. Am mai văzut câteva vite venind de la pășuni. Automat o lăsat orașul fără lapte de vacă. După aceea, faptul că trebuia să se ducă așa ca niște sclavi, să lucre pe pământul lor.

I: Părinții ? Vă referiți la…

C.O.: Nu, nu. Restul neamurilor. Tata lucra în combinat, mama era acasă.

I: Câți ani aveați dumneavoastră la colectivizare când a început?

C.O.: 14.

I: 14 ani? Și erați acolo în Făgăraș.

C.O.: Da.

I: Și cum a început acest proces, cum s-a instaurat? 

C.O.: Când a început, nu prea știu, că Făgărașul a fost printre ultimii. Dar… greu.

I: Știați din alte zone? Ați auzit că se întâmpla prin împrejurimi? 

C.O.: În general, Țara Făgărașului a cedat foarte greu. În casă, lângă noi, pe Olt, ăia au fost primii care au intrat în tovărășie. Pentru că au fost bătuți, maltratați, că aveau mulți din neam plecați în America. Bine, au fost cu gândul să se întoarcă înapoi oamenii, să înflorească mai bine satul, dar nu s-o mai făcut.

I: Puteți să-mi povestiți despre întovărășire?

C.O.: Era un fel de CAP, dar cu mai puține restriști.

I: A fost în perioada de început?

C.O.: Da. Atunci nu s-o luat chiar tot, o mai lăsat oamenilor și vite, că apoi la CAP li s-o luat vitele, li s-a făcut grajduri.

I: Și pe părinții dumneavoastră cine i-a convins, i-a obligat, cum să zicem, să dea pământul?

C.O.: Nu a avut cine să-i convingă, că pământul care o rămas după bunicul de la fratele lui mama, care era agricultor, și așa, porțiune avea fiecare, o luat-o fără, de-a făcut construcții pe ele și gata.

Tata a avut un motor de tăiat lemne, un selector de grâne, selectorul era pe cumnatul lui tata și pe mama. Neavând pe cine să pedepsească, m-a pedepsit pe mine, m-a exmatriculat din primul an.

I: V-au exmatriculat, din ce cauză?

C.O.: Din cauză că n-au fost date la CAP cele 2 utilaje.

I: A refuzat tata să le dea?

C.O.: Era pe mama și pe cumnatul lui tata. Cred că nici nu le-o zis nimeni că trebuia să le dea. Pe mama nu se putea răzbuna că era tata cap de familie, bolnav, cu regim strict, eu copil, dacă pe mama, dacă o ducea la închisoare, trebuia să mă dădea la sat, așa că considera copil de chiabur și gata… am avut dreptul să dau iară, am dat.

I:  Bun, deci un an ați stat acasă, că v-au exmatriculat și pe urmă? Tot acolo?

C.O.: Da.

I: Admitere și au fost probleme?

C.O.: Nu. De tata și după vreo 7 săptămâni, după ce s-o încheiat semestrul, chipurile mă chema înapoi, dar eu n-am vrut să mă duc.

I: Și ce ați făcut în acel an, că erați deja măricică, aveați deja 14 ani, nu?

C.O.: Ce am făcut, am umblat ca o pânză pe apă.

I: Ați fost nevoită să munciți și dumneavoastră?

C.O.: Nu. În gospodărie, ceea ce, oricum, o mai ajutam pe mama.

I: Dacă ar fi să ne întoarcem la perioada colectivizării, cum au resimțit părinții dumneavoastră acest moment? 

C.O.: Ei, au resimțit, că nemaiavând acele 2 utilaje pe care ni le-o luat, o trebuit să cumpărăm mult de mâncare la animale. Noi aveam cam 300 de pui pe an, că tata mânca numai carne albă de pasăre și noi mâncam restul, de nu știu cum n-au crescut pene pe noi. Tata a ținut un regim strict, o lucrat în combinat mai mult cât trebuia ca vârstă, pentru că în ’46 s-au privatizat banii de pensii private și tata a trebuit să mai tot lucre. M-am săturat de matematică. A ieșit la pensie și a murit imediat.

I: După ce a ieșit la pensie imediat?

C.O.: Da. Până în ’68.

I: Dar au fost nevoiți să dea cotă de ouă, de carne?

C.O.: Nu, oricum vindeam ouă, la 200 de metri de noi. 

I: Și ați spus că pământuri nu prea mai aveau părinții dumneavoastră că erau deja, s-a împărțit și a primit fratele mamei. 

C.O.: Da, el a fost agricultor. O venit împușcat din război. Cu mari probleme la rinichi… Dar până la urmă a muncit portar la spital.

I: Referitor la grâne, semințe, mori, aveți ceva informații de acolo, din jur?

C.O.: Da, aveam culturi frumoase, de grâu, de secară, se făcea orice și la noi.

I: Și ce s-a întâmplat cu ele?

C.O.: Tot au dispărut, au adus alte semințe…

I: Dar în perioada colectivizării au fost afectate?

C.O.: Înainte de colectivizare se semăna aici mult in, era o topitorie la vreo 35 de kilometri de Făgăraș. Cine semăna in, când îl culegea, îl ducea acolo, îl preda și imediat primea bani. O cam dispărut inul, o cam dispărut cânepa de la noi, de după colectivizare. Oricum, altfel, se făcea orice. Suficient și să mănânce omul, și să vândă. Ce-au apărut după colectivizare au fost aprozarele. Nu mai veneau atâția particulari din alte zone, că le luase și lor pământul, nu mai veneau atâția în piață și a făcut aprozare, e drept că erau bine aprovizionate. Și magazine de lactate, că de alea n-o fost, omul își lua lapte de la cine avea vite, la noi au fost și înainte mulți oieri, așa că cu brânzeturile am dus-o bine.

I: Vă întrebam de mori că la un moment dat mi-ați spus dumneavoastră, așa, în mare, că au fost luate și acestea?

C.O.: Da, am avut 3 mori, plus una, cum ziceau bătrânii, de foc. Electrică. Celelalte erau pe apă… lucra omul în moara lui și căpăta salar.

I: Au suferit oamenii din jurul dumneavoastră? Din cauza colectivizării?

C.O.: Da. Mult s-au prăpădit, cu 50 de ani mai bătrâni, fără deci. Se trăia liniștit pe vremea aia. Sărbătorile erau sărbători.

I: Și în viața dumneavoastră ce impact considerați că a avut colectivizarea? 

C.O.: Urât. Urât. Urât.

I: Ce v-a afectat cel mai mult?

C.O.: Faptul că nu mai aveam acea bucată de pământ, să-mi iau ce-mi trebuie de acolo.

I: Nu i-a fost afectat tatălui serviciul în perioada asta, nu?

C.O.: Nu. Nu și apoi tata, cum o fost făcut de particulari, o fost dat la particulari să învețe meserie, era foarte bun meseriaș, era dintr-o echipă de 15 inși care cunoșteau tot combinatul. Se defecta undeva, ceva, ei intrau acolo, în toate gazele, în toate pulberile, în toate relele. O dat prin combinat… dacă vin părinții, frații noștri teferi.

I: Bun. Mi-a rămas în minte povestea pe care ați spus-o, cum că erați trimisă de la școală. Cine vă trimitea, profesorii? 

C.O.: Dirigintele.

I: Și aveați fiecare…

C.O.: A fost pe toate școlile, nu numai…

I: Și profesorii erau implicați în activitatea asta?

C.O.: Ce era să facă?

I: Am înțeles, adică și ei erau nevoiți să meargă la oameni din curte în curte să-i convingă?

C.O.: Da.

I: Nu vă era teamă? Să dați nas în nas cu oamenii, să-i puneți să semneze? Că mi-ați spus că au fost tot felul de reacții.

C.O.: Păi, dacă zicea, o întindeam.

I: Nașa dumneavoastră n-a fost prea încântată când v-a văzut.

C.O.: E o femeie tare cumsecade, numai ce să zică și ea?

I: Dacă ar fi să dați un sfat tinerilor referitor la ce ați trăit, la experiența dumneavoastră? 

C.O.: Le-aș spune tinerilor în primul rând să-și vadă de școală. Să nu-și găsească un prieten, cum se zice acum, la 13-14 ani, nu, nu ne-o stat capul la așa ceva, ne-o stat capul să învațăm, să-și facă o meserie, dar care le place, că dacă nu-ți place, nu o faci cum trebuie. Și să-și întemeieze familii.

I: Și referitor la perioadele istorice, ar putea să învețe ceva?

C.O.: Da. Ar trebui să mai asculte pe bătrâni. Că știți vorba aia: „Dacă ai un bătrân, să-l vinzi, dacă n-ai, să-l cumperi”.

Nu lăsa amintirile să se piardă!

Ne-am petrecut mult timp întrebând și ascultând persoanele care vor ca amintirile lor să fie rămână în urma lor. Am creat un ghid de interviu care te poate ajuta în conversațiile cu cei dragi. Nu le lăsa amintirile să se piardă și ascultă-i!

Interviuri