Dna F.M., 90 ani și dl G.M., 72 de ani, Ciudanovița

  • Interviuri
  • Dna F.M., 90 ani și dl G.M., 72 de ani, Ciudanovița
Dna F.M., 90 ani și dl G.M., 72 de ani, Ciudanovița

Şi acum am degetul tăiat de la cum am învăţat să fac tăieţei

Ciudanovița, jud. Caraș-Severin, Banat, 2020

Realizat de Larisa Lichi si Luzia Tudorache, în parteneriat cu Acasă în Banat

Întâlnirea cu doamna M.F. și cu fiul dânsei, M.G., s-a petrecut chiar de ziua acesteia, pe 1 iunie. Bunicul dânsei, dirijor de călușai, care a și crescut-o, a lăsat în urmă un caiet cu înscrisuri și poezii de pe front, păstrat acum de fiul ei. Versurile au rămas în amintirea și în sufletele amândurora.

I: Şi în ce an v-aţi născut?

F.M.: 1930. 

I: V-aţi născut aici, în Ciudanoviţa? 

F.M.: În Ciudanoviţa. 

G.M.: Exact astăzi împlineşte 90 de ani. 

I: Oooo, ce frumos! La mulţi ani! De ziua copilului!! Şi perioada copilăriei, până pe la 7-8 ani, tot aici aţi petrecut-o?

F.M.: Da, da.

Familia ţărănească ieşind din biserică

Eram prea alintată de el, şi bunica mă bătea, mă certa şi-i spunea „Are să te bată când eşti tu bătrân”, „Las să mă bată că nu mă doare, mă bate fata mea”, asta era expresia lui, dar nu făceam eu asta.

I: Şi părinţii dvs. puteţi să ne spuneţi? 

G.M.: A rămas orfană de la 6 ani. 

F.M.: Mama o murit când am avut 5 ani împliniţi, către 6 ani. Am avut numa o soră care când o murit mama, o plâns, s-o îmbolnăvit de inimă şi după 3 ani o murit şi ea. Deci am avut 16 ani când o murit. 

I: Totuşi la scurt timp. 

F.M.: După aia o mai trăit tata vreo 5-6 ani, o murit şi el. Am rămas cu doi bunici. Şi am crescut… greu, că n-o avut pensie, n-o avut salariu, au fost bătrâni. Dar aşa, din munca câmpului o mai vândut ca să-mi mai cumpere o pereche de pantofi sau haine sau mâncare…cam greu…da…

MG: Mai ales în anii ăia, după revoluţia socialistă, nu era aşa de simplu să creşti o fată, să o ţii să facă cât de cât o şcoală, o meserie, erau foarte în vârstă. Pe străbunicul, şi pe străbunica am mai prins-o, dar era foarte complicat ca să faci faţă anii…’41…începând din ’41 până în ’55, să zicem. Apoi, s-a stins străbunicul, mai întâi străbunica, apoi străbunicul. A rămas singură cu soţul şi cu mine. Asta a fost o viaţă lungă şi grea, foarte grea. 

I: Aveți amintiri de la rude despre Primul Război Mondial? Ce ne-aţi putea spune? 

G.M.: Am un carneţel al lui, a lui străbunicul meu, unde îşi descrie luptele la care a participat şi prizonieratul de la ruşi. M-am apucat să-l scriu la calculator, să-l descifrez, dar e greu. E scris în grai bănăţean, nu neapărat toate versurile au rimă, dar cam așa e scris, în ritmul ăsta de om de la ţară care şi-a împartăşit gândurile lui în acest carneţel.

F.M.: Bunicul meu a fost prizonier în Rusia. S-o întâlnit cu Stalin şi cu Lenin, o ascultat că era prizonier. 

Copii la colindat

Îi plăceau seratele de iarnă, de Crăciun, de şezători.

G.M.: Era un ţăran cu foarte mult bun simţ. Cu simţ de orientare în mediul în care l-a aruncat viaţa. Cei din jurul lui deveneau prieteni, asociaţi, de-ai lui.

F.M.: O zâs că rusoaicele erau foarte frumoase. Şi foarte credincioşi ruşii. Dacă ţi-ai făcut semnul crucii şi te-au văzut că eşti credincios, toţi au fost foarte serviabili. Amănunte că au fost pe front, că au suferit de sete, că au băut din apă din urma potcoavei de cal amestecată cu sânge. De foame mai ţâne omul, dar de apă e foarte dureros. 

G.M.: În satul ăsta n-au rodit prunii în acel an decât prunii lui. Şi ţuica pe care a făcut-o, a încărcat-o în carul cu boi, şi butoiaşul l-a dus în prăvălie, dacă ați ajuns în mijlocul satului, unde sunt niște tei, așa se numea, prăvălie, în acel loc biserica e și aproape. Şi a început să strige că arde, că e foc, şi s-a adunat lumea: “Unde arde? La ce arde?”, “Păi la voi nu s-a făcut şi uite butoiul ăsta, toată lumea să se cinstească”.

Apoi era şeful căluşarilor, era sufletul dansului. Îi plăceau seratele de iarnă, de Crăciun, de şezători. Eram de 3-4 ani, dar îmi amintesc imaginea asta bine, n-o să mi-o scot din minte. Am ajuns aici, locuiam la Anina. Era bunicul meu bătrân, era foarte în vârstă pe vremea. A venit cu mâinile lui crăpate, cu struguri. “Ia, cu taica, ia şi mănâncă”, şi am zis “Nu pot să iau, ai microbi, eşti nespălat pe mâini”, urâtă a fost chestia şi vreau să o scot din minte. 

Bătuta (Dans popular)

Apoi era şeful căluşarilor, era sufletul dansului.

F.M.: Nimeni nu m-o învăţat, nu-mi spunea nimeni, dar îmi plăcea să am lingura mea, să am farfuria mea. “Ai luat lingura mea iar, bunicule!!”, “N-o văzut taica, nu ştiu”. Dar a fost un om excepţional de deştept, dacă aveam o problemă la matematică şi nu puteam să o rezolv, avea ticul lui nervos, făcea aşa, gândea şi-mi rezolva problema. Era ca un poet, cu basme. M-a iubit foarte mult. A făcut o mie sau două mii de cozi de lopeți şi să le ducă la Reşiţa şi mi-a cumpărat ceasul. Nu-l mai am că n-am ştiut să-l păstrez, eram prea copil. Eram prea alintată de el, şi bunica mă bătea, mă certa şi-i spunea “Are să te bată când eşti tu bătrân”, “Las să mă bată că nu mă doare, mă bate fata mea”, asta era expresia lui, dar nu făceam eu asta. Bunica a fost ca femeile şi o vrut să fiu gospodină. Dacă era sâmbătă seara, era lege, şi era curtea plină de păsări, în fiecare sâmbătă seara se tăia o găină şi pe mine mă trimitea să fac tăiţei. Şi acum am degetul tăiat de la cum am învăţat să fac tăiţei. Dar astăzi tăiţeii mei merg până în Franţa, până în Germania. Ea tăia puiul şi eu îl curăţam, mă duceam la pârâu, era apa curată, şi când scoteam din pui, puneam un maţ de găină aici şi prindeam peşti. Şi mă striga bunica “Tu nu mai vii, ce faci acolo?” şi eu prindeam peşti. Îs amintiri frumoase. Şi dureroase. Ei plecau la câmp, la muncă, în vacanţă, şi pe mine mă lăsa acasă şi dimineaţa aş fi vrut să dorm ”Vezi că am pus căldarea să fierbi la porci, am pus oala cu fasole să o fierbi până vinim noi şi să dai la porci”. Era greu, eram părinţi şi trebuiau să muncească şi trebuia să fac ceva şi eu.

Bulevardul Principesa Elisabeta

Era ca un poet, cu basme. M-a iubit foarte mult. A făcut o mie sau două mii de cozi de lopeți şi să le ducă la Reşiţa şi mi-a cumpărat ceasul. Nu-l mai am că n-am ştiut să-l păstrez, eram prea copil.

I: Puteţi să-mi povestiţi de Al Doilea Război Mondial?

F.M.: Aveam vreo 12 ani. S-o dat semnalul că sunt avioane şi ne bombardează şi ne-am ascuns într-o pivniţă şi-mi era inima aici de frică. Altceva nu-mi amintesc. 

G.M.: Tata o fost în Cehoslovacia, în munţii Tatra, a colindat şi prin Germania un pic.

F.M.: Soţul, da, o fost pe front, în linia întâi. El o fost veteran de război, el o suferit într-adevăr. O răbdat de sete, de foame, o mâncat porumb crud sau prăjit. 

I: Nu v-a povestit prea multe ca să nu vă supere, să nu suferiţi.

F.M.: Nu. 

G.M.: A fost perioada înainte să se căsătorescă. Ulterior s-au căsătorit. Şi-a pierdut interesul de a povesti. Era cineva cine vă putea povesti, dar a murit acum vreo 3-4 ani.  

Vedere din Anina

Eram de 3-4 ani, dar îmi amintesc imaginea asta bine, n-o să mi-o scot din minte. Am ajuns aici, locuiam la Anina. Era bunicul meu bătrân, era foarte în vârstă pe vremea aceea.

Poezii recitate:

Poezia 1:

Dacă ai de azi pe mâine/ Totdeauna câte-o pâine,

Dacă n-ai dureri în oase/ Şi-ai picioare sănătoase,

Dacă ai şi-un bun în stomac/ Nu te poţi numi sărac.

Poezia 2:

O mama scumpă şi iubită,

De-ai ştii cum sufletu-mi te cheamă

Cum inima de dor rănită

Îmi plânge zi şi noapte, mamă,

Tu m-ai crescut cu drag, ştiu bine,

De rostul vieţii ţi-ai dat seama

Când stam alăturea de tine

Mi-era aşa de bine, mamă.

Azi, ochii tăi, senini, albaştri, 

Mă învăluiau ca o maramă,

Erau în viaţa mea doi aştri

Ce-mi luminau gândirea, mama.

Orice iubire părintească

De-ar face sufletul să geamă

Nu poate să înlocuiască 

Iubirea trainică de mamă.

Când plouă, fulgeră sau tună,

Aşa era fără de teamă 

Prin cea mai groaznică furtună

Ca să te văd, iubită mamă!

Notă: Cu fiecare interviu căutăm să ilustrăm amintirile împărtășite și să creăm o atmosferă vizuală. Imaginile au scop ilustrativ. O parte din fotografii provin din colecțiile de familie ale intervievaților, iar unde acest lucru nu a fost posibil, și în urma unei selecții atent documentate, din arhiva Muzeului Memoriei sau din colecțiile partenerilor.

Nu lăsa amintirile să se piardă!

Ne-am petrecut mult timp întrebând și ascultând persoanele care vor ca amintirile lor să fie rămână în urma lor. Am creat un ghid de interviu care te poate ajuta în conversațiile cu cei dragi. Nu le lăsa amintirile să se piardă și ascultă-i!

Interviuri