I: Voiam să vă întreb unde v-ați născut?

D: Eu m-am născut într-un loc cu renume, m-am născut în satul Medeleni, pe baza căruia a fost scris romanul lui Teodoreanu, La medeleni. Este un roman… destul de mare, pe baza sătucului nostru, un sătuc mic, ferit de la șoseaua generală, care trece, mai e de la șosea până la case, mai e vreun kilometru jumate, aproape doi și satul e pe o cotitură a râului Prut, care desparte Basarabia de fostul Regat Român, așa se numea pe vremuri, Regat – regățenii și basarabenii. Deci Regatul și Basarabia. Pe vremea regelui. Și noi facem parte din fundație (râde). De aia am făcut legătură, că suntem chiar veniți din formația Regatului Român.

I: Vă amintiți, așa, nu știu, cea mai frumoasă amintire din copilărie… sau când mai auziți de copilărie, vă vine așa o… amintire plăcută?

Și noi am rămas în partea cealaltă, cu dor și drag de cei dragi. Rudele, cunoștințele și multe alte graduri de rudenie și de cunoștințe. Eu aveam un… un dud, pe la noi se mai zice și agud, dar era un dud foarte înalt și mare, bătrân, și eu mă urcam în vârful lui, unde vedeam casele, malul Prutului în partea Basarabiei e mai înalt decât malul Prutului în partea Regatului… Și eu mă urcam acolo, până sus, în vârf, de se vedeau toate câmpiile unde mama era plecată la lucrul câmpului și mă vedea acolo sus de până ajung acasă cred că copilul ăsta, o dată, o să-l găsesc… Eram mai, mai… zbânțuită, îmi plăcea foarte mult înălțimile, mă urcam, că acuma îmi permitea… pomul respectiv, mă urcam până în vârf și strigam la I., un oarecare I. care a participat la botezul meu, îl strigam de acolo să mă audă de dor și… și jale. Da, îl strigam să mă audă. Și mama zice din pricina ta o să ne ducă în Siberia pe toți. Dar eu duceam dorul țării, și astăzi sunt iar în ea (râde). Numai că ne mai desparte un aspect, aici e Europa și noi încă n-am reușit, partea cealaltă, să intrăm.

I: Da, așa este, e o diferență din punctul ăsta de vedere.

D: E o mică diferență, dar între oameni și neam și… e istorie și nu putem s-o ștergem. Diferența care s-a făcut acuma e o diferență de alt gen, dar ce a fost… a fost o țară și un popor.

I: Așa este, așa este. Cum credeți că v-a…

D: Îmi plăcea… ce mi-a rămas în memorie, îmi plăcea… îmi plăceau copacii să… să merg pe ei ca… mama zica tu mergi pe copaci ca pe șosea. Deci… (râde). O dată, mama lucrând în grădină, niște… un strat de ceapă era sub un vișin, sub un copac de vișin, și au început vișinele să se coacă. Unele încep să se coacă, în primul rând, la soare, pe cele mai înalte crengi ale copacului, ale pomului. Și eu, vrând să ajung niște vișine deja rozii de pe vârf, am căzut, mama lucra jos, pe un strat de ceapă, eu am căzut cu tot cu craca copacului peste mama. Da… Pe urmă, ce să vă mai povestesc… mai așa, mai deosebite…

I: Aveați vreo tradiție așa, mai prețuită, în familie?

Dar una mai importantă, chiar importantă de tot, de tot, de tot: în gospodărie aveam iepuri, iepurii sunt așa de mâncăcioși… un sac de verdeață dacă le dai, în cinci, zece minute l-au și ronțăit. Și aveam foarte mulți, peste o sută de iepuri, și mă trimeteau, pe-o bicicletă… nu ajungeam eu încă, nu erau biciclete performante, primele biciclete apărute, dar tatăl avea bicicletă și mă trimiteau într-o vale unde făcea cotul, v-am mai povestit, făcea Prutul un cot, în valea aia creștea multă verdeață, și mă trimitea să aduc verdeață pentru iepuri. Puneam sacul pe bicicletă și era ușor să-l car. Dar mi-era ciudă pe iepurii ăștia… erau albi majoritatea și când deșerta un sac plin, un sac mare… se făcea, în primul rând, iarba albă toată, când ei tăbărau pe iarbă și în cinci, zece minute nu mai aveau nimic și mama iarăși du-te după iarbă. Bun! Dar era și granița de stat care trecea pe acolo. Granița de stat era formată dintr-o fâșie care pe ea nu se putea călca că lăsai urme, prin iarba de lângă fâșie erau rachete, prin iarbă, care nu se vedeau și la distanța cutare de graniță dacă zbura vreo racheta, acolo se știa că s-a încălcat frontiera de stat a Uniunii Sovietice.

I: Deci trebuia să aveți foarte multă grijă.

D: Ce grijă? Că eu am… fiind un copil ușurel, eram slăbuță, și… am călcat, numai eu știu cum… am călcat peste, fiind desculță, am călcat prin rândurile arăturii de frontieră și m-am dus în partea cealaltă, că acolo era iarba până la brâu, nimeni n-avea voie să treacă, erau numai locuri anumite unde se trecea. Și eu am pândit când a trecut garda frontierei, știam, din două în două ore trecea garda, după ce a trecut prima gardă, m-am gândit că eu că în două ore umplu eu un sac acolo, așa cum acolo era verde, mustoasă și cea mai frumoasă. Și am umplut sacul cu iarba respectivă și l-am adus acasă și mama întreabă de unde ai luat iarba respectivă? Și eu i-am povestit că în vale, pe vale, unde am fost. Mama zice și eu câteodată, când plec la școală, și eu mă duc după iarbă, dar iarbă de genul ăsta n-am găsit nicăieri. Eu spun că în vale, am luat-o. Altă dată când m-am dus, mama m-a urmărit și, când m-a văzut trecând frontiera de stat a Uniunii Sovietice (râde), era să moară acolo mama săraca. Zice cu tine neapărat vom nimeri în Siberia. Erau foarte, cum să vă zic, stricte relațiile, da.

I: Erau foarte multe reguli, trebuiau să se țină foarte mult cont…

D: Reguli care se reflectau asupra noastră ca și un căutător de frontieră a marii Uniuni Sovietice. Da, și mama, bineînțeles, mi-a făcut o dojană foarte… foarte bună și cuvenită și… n-am mai călcat frontiera.

I: N-ați mai fost pe acolo.

D: Nu, că s-a deschis Prutul, slavă Domnului, am fost în proces de judecată… cu mari complicații și am reușit să scoată sârma ghimpată de pe Prut.

I: Dar cum credeți că v-a transformat toată această experiență și…?

D: Pe mine nu m-a transformat de loc, fiindcă mă vedeți aici, în București. A fost un dor de tatăl meu, veteran de război în Armata Română, și eu fiind româncă după tată, am moștenit naționalitatea. În toate actele mele, 60 de ani, în toate actele, până n-am redobândit cetățenia, în toate actele de… naștere, de… facultate, de căsătorie… tot, tot, tot ce deține un om, actele personale, eu eram cu liniuță la naționale, nu vroiam o altă naționalitate decât româncă. Și așa mi s-a pus mie porecla românca. Deci n-am avut, 60 de ani, naționalitate. Eram… cum să vă zic, toată vremea, un gol în suflet am purtat, tata, plecând la război, nu s-a mai întors, aveam trei săptămâni și nici nu l-am văzut măcar în viață ca să… la vârsta… un copil în casă și am purtat un gol în suflet până n-am redobândit cetățenia, luptă de 60 de ani. Și altfel… am devenit și noi cetățean cu lege în față.

I: Un drum lung.

D: A fost un drum lung, un drum complicat, un drum cu multe hopuri, dâmburi… A fost ceva… o luptă! O luptă adevărată. Luptă de suflet, da.

I: Care este, nu știu, de exemplu prima amintire care vă vine în minte legată de refugiu, de perioada refugiului.

D: De perioada refugiului… de exemplu, fratele lui bunelu’ a… el fiind un pic mai înstărit, toți oamenii înstăriți i-au… i-au dus în Siberia.

I: Pe toți oamenii înstăriți?

D: Pe toți oamenii înstăriți. Deci în casa fratelui bunelului de pe tată, a fost școală pe urmă. Sătucul fiind mic, o sută, o sută și ceva de case, da. Un sătuc foarte mic, deci a fost școală în casa lui, pe urmă. Bunelul stătea și el, dar bunelul avea cinci copii, cinci băieți, în război s-au dus doi dintr-o casă, cu cai din… a făcut armata într-o unitate de călăreți, cu schimb. Te duceai cu calul de acasă ca să lupți pentru România. Și au plecat doi băieți, cu doi cai, și nu s-au mai întors nici unul. Și era o luptă… cum să vă zic, poți să o numești luptă de clasă, dacă… și politic și istoric, corect spus, o luptă de clasă, o luptă de supraviețuire, o luptă de neam, oricum o numești, asta a fost dezbinarea… Într-o noapte, după Pactul Ribbentrop-Molotov, renumit în istorie, s-a tăiat o bucată de pământ neîntrebând pe nimeni dacă vor sau nu vor și s-au făcut un fel de schimburi, de… dacă românii din partea Regatului vroiau să vină în partea cealaltă, un fel de schimb de… de cetățeni, adică câți mergeau într-acolo… cine dorea înapoi, în partea cealaltă, s-a făcut niște dezbinări, niște combinații, niște… niște născociri politice și a început să se aducă, în partea Basarabiei, cetățeni de alte etnii, așa-numiții găgăuzi, proveniți de prin… turci… ă, ucraineni. Am undeva, și acuma am acasă, într-un vocabular, de la facultate, cât am apucat cândva… să scriu, cât, 70.000 de de ucraineni… nu știu care… ca să fie un anumit set de nume… să nu se mai știe că au fost doar români și că au fost doar…

I: Să se piardă. Să se piardă urma, ca să zic așa.

D: Și, băieții noștri, basarabenii, erau obligați să se căsătorească cu rusoaice sau cu ucrainence, că, de altfel, nu aveau nici acces la facultăți, la carte, nici la muncă, nici serviciu, nici… erau obligați să se întâmple amestecul… da. De exemplu, i-a adus și a construit două uzine pe teritoriul orășelului în care eu locuiesc și am locuit. Deci s-au făcut două uzine, dar nu s-a angajat cetățeni locali, doar oameni aduși din Rusia. Și s-a făcut un cartier lângă orășelul nostru, într-o margine, s-a făcut un cartier, care se numea cartierul Victoriei. Unde au primit case de locuit, apartamente și altele.

I: Deci să înțeleg că ați avut și rude care au fost ținute în Siberia.

D: Da, au fost rude… duși în vagoane de… luați noaptea, fără nimic, rămâne tot, de la lingură, strachină și așa… nimic, nimic, avea două [neinteligibil], una a murit prin Siberia, una a reușit să se întoarcă cu mama, dar fratele bunelului n-a mai supraviețuit să se întoarcă la… la patrie înapoi. S-au întors, deci v-am povestit cum au fost duși în vagoane de dus animalele. Un vagon care… nici scaune, nici nimic, nimic, nimic, decât vagonul gol, fără nici un fel de condiții. Deci acolo i-au dus, în pădurile Siberiene, i-au descărcat în mijlocul unei păduri nelocuite, unde ei și-au săpat bordeie în pământul înghețat, acolo geruri de 40 și 50 de grade, minus. Și săpau bordeie în pământ ca să supraviețuiască, și așa și-au început o viață nouă în niște condiții destul de…

I: Grele… dificile…

D: Nici grele, nici dificile… deci… inumane. Inumane, da. Asta a fost. Când a venit ordinul exilărilor, nu se știa, dar a venit… dacă nu îl găsea pe fiul care trebuia să îl ieie, lua pe oricine, dar a zis că trebuie respectată asupra număr de localnici să fie exilați… Și am mai suferit destule, când România a intrat în Europa s-a tras iarăși graniță: Uniunea Europeană. Și… Uniunea Sovietică a deschis calea pe Moscova, spre alte orașe a Uniunii unde poporul nostru își căuta existența, să muncească, să facă un ban pentru a exista și înainta. Și acuma ne-am ales în Basarabia, nu numai în Basarabia, dar de pe unde au trecut, în fiecare cimitir din localități avem câte 15-20 de sicrie aduse din părțile… Rusiei sau ale [neinteligibil]. Eu, în familia mea, am crescut patru băieți, unul la 39 de ani l-am adus în sicriu de la Moscova, omorât, și altul la 43. Nici un părinte să nu ajungă să-și îngroape copiii, e o groază, e o… n-am mai putut suporta atâtea lacrimi și am venit și eu, de vreo 20 de ani mă lupt cu viața, că făceam ce făceam și eram în cimitir…

I: Ați fost puternică.

D: Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat atâta putere. Nu mai puteam nici să merg… În luna august, când ardeau pădurile sub Moscova. Se formează stratul ăsta de frunze care ard și… nimeni nu poate să îl stingă, ieșeam din mașină și ne uitam să nu dăm alături cu șoseaua. În luna august, când ardeau pădurile sub Moscova, eu am adus sicriul în țară ca să-mi îngrop un copil, să-i aprind o lumânare…

I: Îmi pare foarte rău, nu vreau să vă întristez sau să vă…

D: Nu mai am lacrimi să-mi plâng soarta, credeți-mă, nu mai am nici lacrimi. Mai am doi băieți, unul cu contract de muncă, lucrează în România, construiește România, profil construcții.

I: Să fie sănătos! E foarte, foarte frumos! Îmi cer scuze că vă întrerup, voiam să vă mai întreb ceva, doamna D., voiam să vă mai întreb: tot legat de perioada refugiului, ce vă povesteau părinții sau bunicii dumneavoastră despre perioada respectivă?

D: Ce să vă spun…? Toți cei de alte etnii erau socotiți dușmanii… dușmanii Rusiei. Oameni înstăriți care au muncit și au acaparat și au făcut ceva… hai să-i numim mai altfel, oameni… oameni gospodari, toți gospodarii… au fost exilați ca să nu fie exemplu de…

I: Urmat.

D: De urmat. Așa. Și au fost exilați ca să distrugă stratul ăsta de… cum să vă zic, nu de inteligență, inteligența… noi făceam parte, profesorii și doctorii din stratul de inteligență, țăranii erau, intelectualii și, adică, și bogătașii, da, și… fiind oamenii stăruitori, dacă au acaparat, au făcut făcut, unul… hai să băgăm zicala că unul… e scara banului, că unul dintr-un leu face 1.000 și altul dintr-o 1.000 face un leu. Erau oameni mai pricepuți, mai descurcăreți… Și erau… fruntea satului, da. Oamenii ăștia au fost… s-a pus scopul să-i înstrăineze din locul unde el avea niște rădăcini… mai stabile, mai… de bază, nu știu cum să le numesc, dar… adică avuția unui om a fost ținta de averi, de la… undeva… să-l bage într-o dilemă de a lua viața de la zero.

I: Ați participat la o altfel de întâlnire, ca să zic așa, momentul în care ei veneau…

D: Oo… O… O… O… Mă… Sigură că da, povești care… sunt trăite și auzite. De exemplu, într-un sat din… la noi nu sunt… mari… [neinteligibil], e o bucățică de pământ mai ruptă de la și… erau raioane, nu erau municipii sau județe. Raionul cutare, raionul cutare, centrul raional… și cineva povestea, dintr-un sătuc, aveau cinci copii, și nu erau bogați, dar nu l-au găsit pe bogătașul care… posibil cineva i-a… le-o fi suflat că în noaptea respectivă vor fi [neinteligibil], și bogătașul ăla dacă a fugit… așa-zis bogătașul, dacă a fugit noaptea și nu l-a găsit, l-a luat pe săracul ăsta cu cinci copii, că trebuia să pună pe cineva pe listă. Și el, sărmanul, ce a reușit să ieie în brațe, copiii… nu copiii, a luat un purcel din ocol, ca să aibă cu ce hrăni măcar copiii, la prima… prima ocazie, când vor cere de mâncare. Deci a luat în brațe așa, ca ieșind din curte, mânați sub strajă, purcelul în brațe, ca să poată hrăni copiii. Cazuri… ieșite din comun, de supraviețuire a unui om, cazuri care… se opreau undeva în câmp, trenul, și le dădea timp 10 minute să facă necesitățile, nu apă, nu nimic sau să beie apă undeva… unde în locul stranii, ca să nu aibă legături cu vreo localitate, sau să nu fugă, sau… Deci, cam așa. Acuma nici animalele nu mai sunt transportate într-un hal fără de hal cum au fost transportați oamenii. În condiții inumane, inumane.

I: V-ați gândit vreodată… nu știu, poate… care este motivul pentru care ați ales România, să veniți în România și nu ați ales, de exemplu…

D: Am fost despărțiți… când s-a dat legea, după Război, că rudele de prim grad de rudenie au voie, eu… prin Moscova se făcea asta, da, permisiunea de a vedea rudele din România, rude de gradul unu, frați, surori, părinți, copii… deci, eu am fost prima care a… fratele lui mama a fost aviator de război în T., pe vremea războiului, în T. era, și era nașul meu de botez, bineînțeles că prima care a fost, am fost eu, să trec… da. Și în pașaportul, care îl păstrez și acuma, de pe vremea Uniunii, nu-i scris că am fost în România, e scris că am fost în Polonia, și eu n-am fost încă niciodată în Polonia.

I: Și cu ce ați ajuns în România? Cum ați reușit?

D: Cu trenul, până în I. am mers, avem o gară internațională în orășelul U., care există și acuma. Și… era făcută cale ferată diferită, rușii au făcut o cale ferată mai îngustă și toate căile ferate de pe glob sunt diferite de căile ferate rusești, ca să nu mai poată nimeni călca frontiera. Satele de pe malul Prutului se repetă, Petrești români, Petrești basarabeni, Ungheni români, Ungheni în Basarabia, c-a fost o localitate, o singură localitate, înțelegeți? Și ele se repetă, denumirile satelor, în legătură cu… că a fost o țară și un pământ. Și… era destul de straniu să ajungi în gară, și acuma se repetă lucrul ăsta, și schimbă tot terasamentul trenului, schimbă roțile trenului când ajungi în… în Basarabia, se schimbă roțile trenului ca să ajungă până în Chișinău, fiindcă e cale ferată mai îngustă decât calea ferată obișnuită. Asta au făcut-o rușii.

I: Și dumneavoastră cu trenul ați venit în România.

D: Am venit cu trenul până în Iași, din Iași am lua trenul spre Timișoara și în T… în T. era fratele mamei, căsătorit, și bunica… bunica a fost bucătăreasă… de unde și eu am moștenit gătitul.

I: Voiam să vă mai întreb ceva: aveți un obiect pe care îl păstrați și acum și care vă amintește de originea dumneavoastră, de origine dumneavoastră, sau de familie, un lucru pe care îl aveți din perioada respectivă?

I: Eu vă mulțumesc frumos. Dacă ați dori să-mi mai povestiți ceva despre perioada respectivă… Ce vă povestea mama dumneavoastră despre perioada refugiului, despre perioada respectivă…

I: Am înțeles. Așa se obișnuia atunci.

D: Se obișnuia atunci, da, furau fetele. Da… Ce să vă spun, că… cântam… cântam cântece de jale, Nistrule pe malul tău, crește-o iarbă și-un ludău / Iarba crește și-nflorește, inimioara putrezește. Pe urmă, când s-a deschis Prutul… cântau lăsați basarabenii… flăcăii basarabeni peste Prut să cunoască fete basarabence… sau românce, ceva de genul, un fel de intenție de a schimba… Întrunirile tinerilor, când s-a deschis, deci… cea mai mare, cea mai mare bucurie, eveniment și însemnătate a avut Podul de Flori de peste Prut. Trenul era… nici nu se vedea că-i tren, că ce este, și pe acoperiș, începând de la acoperiș până la roțile de jos a trenului erau încărcate cu oameni de nu se vedeau… geamurile, nimic, nimic, nimic… se mișca un… eșalon de oameni… Numai după roțile… ăla-i tren.

N-o să uit niciodată, când am trecut Prutul… că… atunci când am venit ca rudă de gradul unu, trec două vămi, română și moldovenească, care te petrece santinele până la tren, de la tren. Dar atunci când am trecut pe jos, pedestru, deși noi… eram dornici de a ne îmbrățișa… era… era o sărbătoare, cu țipete și cu strigăte de bucurie, cu multă… cu flori, cu sticle de vin, românii dezgropau sticlele de vin din pământ, atunci am descoperit și eu sticle îngropate în pământ, sticle de vin îngropate undeva, în pământ, și am fost serviți cu… da. Când am ridicat problema de a face unirea cu Basarabia, politica rusească, bineînțeles, a fost la ordinea zilei și, pe teritoriul Bulgariei rușii au pus armate care erau gata să… președintele României fiind Iliescu, erau gata să bubuie treaba. Noi vroiam în suflet să ne bucurăm de întrunirea de neam, ei, bineînțeles, convenabil nu le era… gândirea teritorială, doar atât.

I: Mulțumesc frumos pentru că ne-ați răspuns la întrebări!