I: Aș vrea să vă întreb, în primul rând, cum vă numiți? Când v-ați născut și unde?
T.B.: T.B., născută în județul Bălți, satul Rădoaia, în Basarabia, în septembrie ’39, deci în România Mare, așa că sunt româncă. Era vorba de mișcarea națională în Basarabia, și când s-a făcut recensământul și eu am răspuns, la tineri, că-s româncă, au căscat așa ochii. Cum? Așa-s, româncă, îs născută în ’39, știți istorie, și vedeți că în ’39 era România Mare. Așa că… probleme au fost multe, au fost probleme cu… din limba română noi învățam foarte puțină literatură. Practic ni se predea și ni se cerea ceea ce avea un aspect și politic nuanțat. Noi vrem pământ, noi am învățat, celelalte nu. Luceafărul da, celelalte nu. Deci… numai ceea ce le convenea, după programă, că era sistemul sovietic din învățământ. Și, e clar, limba rusă, limbi străine, asta era pe planul zece… limba rusă trebuia s-o învățăm că totul era în limba rusă și, mai ales, la cine pretindea să facă o facultate, trebuia să cunoască bine rusa. Marele meu noroc a fost pe mama, Dumnezeu s-o ierte, că n-a fost împotriva ca eu să învăț, măcar că muncea, robul lui Dumnezeu, pentru patru copii, în colhoz. Și, de la bun început, din clasa întâia am avut mare fericire să am niște învățători, pe urmă profesori, din familii din județul Bălți, din familii de intelectuali care cunoșteau bine și aveau și studii… în clasa a zecea chiar mi-a predat matematica, preda și la universitatea din Bălți, un evreu care avea facultatea făcută la București. Așa, și ceilalți tot… au făcut facultățile în România. Și așa că ni s-o atras atenția întotdeauna asupra limbii, vorbirii corecte, și am mai avut un mare noroc, în clasa a zecea, în Școala Numărul 1 Moldovenesc, era în Bălți, care era una dintre cele mai puternice ca studiu, ca cerință, ca… cadre didactice, dar și… limba moldovenească, că așa era cerut, era pus pe primul plan, nu limba rusă, dar limba moldovenească. Era un director, fie-i țărâna ușoară, care dacă scăpa, mă rog, vorbind majoritatea în limba rusă, se mai pronunța câte un cuvânt, cum amu-i engleza printre altele, în română.
Așa, și… el întotdeauna ne făcea observație, când vorbim moldovenește, vorbim moldovenește, dacă vrem să vorbim cu cineva în limba rusă, poftim, vorbiți în limba rusă, dar nu amestecați una cu alta.
Pe urmă am avut noroc, tot din categoria asta de oameni a fost și răposatu’ soțu, iubitor de literatura și de artă și… de la un unchi al lui, am găsit la buneii lui în pod, într-o cutie… câteva romane în limba ro… latină, în română și pentru că învățam franceză, literele le cunoșteam. Așa… și am avut posibilitatea, ceva să citesc în afara programelor de studii care ni se cerea nouă la… Și de la asta s-o luat și faptul că în familie, fiind unul inginer, fie-i țărâna ușoară, soțul, și eu medic, nu am avut cultul limbii, moldovenești, așa cum era ea. Dar limba moldovenească nu s-a amestecat, nici copiii niciodată, în vorbire și în cuvinte rusești, asta era categoric interzis. Cu observații, cu copiii veneau de la școală, mai veneau cu rusisme, cu… dar, orice caz, am ținut să fie limba vorbirii limba moldovenească, limba română. Pe urmă…
I: Universitatea ați făcut-o…
T.B.: Universitatea am făcut… am făcut Facultatea de… ăsta, aici Liceul Sanitar se zice la noi, la școala de [neinteligibil] Bălți, după zece clase am făcut. Am lucrat patru ani de zile ca felcer, asta ca un tip de paramedic, că trebuia să lucrez de sine stătător într-un sat mai mărișor unde nu era medic ca atare. Deci am lucrat patru ani și pe urmă am făcut facultatea la Chișinău.
I: Se făcea în…
T.B.: Se făcea la facultate… la admitere era grupe ruse și moldovenești. Ruse era 30 de procente, așa se considerau ei, și moldovenești. Am învățat numai în grupe separate, numai la întâi, doi și trei, când se învăța obiectele astea de caracter general, așa. Pe urmă ne amestecam cu rușii și, vrei nu vrei, trebuia… eu vă spun că am avut, din nou, mare noroc că în clasa a cincea am avut la educație fizică un fost aviator rus care a fost retrogradat din careva pricină, nu mai țin minte, și care mi-o impus, la timp, să învăț limba rusă: învață că are să-ți prindă bine. Eu îți lămuresc unde n-ai să înțelegi, dar învață limba rusă. Și, într-adevăr, mi-o prins bine fiindcă erau fete venite din sătișoare unde limba rusă se preda cum se preda, și rusoaicele își băteau joc de ele. Întotdeauna, pronunțarea, cuvântul… Și atunci ideea asta de a vorbi curat limba moldovenească s-a întărit și mai mult, era un fel de… răspuns la insistența lui de a vorbi numai în rusă. Făcut facultatea, am lucrat ca chirurg pediatru, în Chișinău. Pe urmă, după o reacție alergică, mi-o propus să rămân în reanimare și terapie intensivă, dar pentru mine chirurgia… masa de operație, nu reanimare și terapie intensivă, așa de mult mi-o plăcut. Și, atunci, am făcut… pe urgență ture, numai. Era impus să nu operez din pricina alergiei și am început să predau la, se numea Școala de Felceri și Moașe, din Chișinău. Și am început să predau acolo chirurgia, pe urmă am trecut cu totul la lucrul pedagogic și am lucrat aici până în ’95, așa. În ’95 am trecut în Bălți, adică m-am întors de acolo unde am început primii pași în medicină, în fostul liceu, în colegiul de medicină din Bălți. Fiindcă… era o problemă de familie, socrii erau singuri în Bălți, n-aveau pe nimeni, eu când mă duceam la mama, măcar că erau 25 de kilometri de la Bălți, nu reușeai în două zile să faci și acolo, și acolo, călătorești, să stai de vorbă… Și… ei au început să plângă că nu au pe nimeni, că nu au ajutor și… cineva, tatăl, dacă se îmbolnăvea, răposatul socru, soacră-mea nu se deplasa, avea deformată coloana vertebrală, și cu vârsta a progresat și nu se putea duce nici până la alimentară. Și atunci, a fost hotărât, mă mut în Bălți. Soțul îl înmormântasem la Chișinău, fata era… cum am ajuns în România, era în Iași. Fata a făcut tot Liceul Sanitar. În Basarabia nu prea se învăța psihologie, nici în Institutul de Medicină, universitatea medicală. Un curs, foarte scurt, de trei săptămâni apare, ce poți învăța în psihologie în trei săptămâni nu știu. Așa, și primul an, când… fiică-mea a învățat, în ’89, un curs de psihologie, le-o predat o doamnă care avea darul de a preda. Ea era stomatolog pediatru și copiii, cu dinții, foarte greu le lucra, complicat, și a trecut la… Școala Medicală, la Colegiul de Medicină, să predeie psihologia. Și a avut un dar așa de bun, știi, că după, din grupul de copii unde a predat ea, mai mulți o pretins să facă Facultatea de Psihologie, dar, pentru Basarabia, Moscova dădea două locuri pe an la Psihologie. Unul în Leningrad și unul în Moscova. E clar că acolo nimereau copiii… cei cu carnețelul roșu în buzunar și din etapa superioară, etajul superior. Și nu era nici o șansă, practic, dar atunci taman venea [neinteligibil] întoarcere la geografie, latină, la limba română, să numească. O, Doamne, Doamne, și, la Universitatea Pedagogică [neinteligibil] Chișinău, o primit prima dată în ’90, o grupă Istorie și psihologie. Și fiică-mea zice mă duc la Istorie și psihologie, pe urmă poate fac o perfecționare, ceva, vedem cum, mai departe. Și… a intrat, a dat un singur examen, era eminentă. Eminentă și un pic forțat, avea un coleg dintr-un sat cu răposatul soț care toată vremea… ție îți pune note mari că tu ai mama aici [neinteligibil] eu nu le-am predat nimic și nici n-am pretins niciodată. Și, undeva pe data de 12 ori 14, că la noi la întâi septembrie se încep cursurile, și la școală, și la universitate. Vine fiică-mea… surâzând, înflorită. M. ce s-o întâmplat? Mămică eu-s studentă la psihologie, la Iași. Comisia care a primit prima tură de studenți basarabeni pentru studii în România o fost în incinta universității lor, cineva o știut și i-o spus M. du-te și încearcă, vezi. Ori o să te ieie la examen, ori… o să vezi. Și a fost un interviu [neinteligibil] studentă la psihologie. Deci în ’90 ea a avut marea fericire să nimerească exact acolo unde o vrut ea. O făcut aici Facultatea de Psihologie, o făcut masteratul și lucrează, lucrează ca psiholog, pedagog la școala cu deficiențe de vedere din T., liceul din T.
I: Onorabil.
T.B.: Greu, și greu, dar ce mă bucură foarte mult, că-și iubește foarte mult ceea ce face. Iubește copiii. Iubește foarte mult copiii și e în stare, pentru copii, să facă tot ce-i posibil. Și, mulțumesc lui Dumnezeu, are și succes, așa, în toate comisiile astea județene pentru… grade, pentru admitere… Îi place ceea ce face și asta mă bucură foarte mult. Și e clar, dacă eu am rămas, am doi copii, ficiorul mai mare s-a căsătorit în armată, în A., în Kazahstan. Nora din Bielorusia. Și, după ce au decedat au venit în Bălți, că eu eram în Bălți, dar a decedat tata și pe urmă a decedat fratele, care era gard în gard cu maică-sa și [neinteligibil] singură. Dar în Bielorusia sunt, în pădurile celea, sunt [neinteligibil] ca și cum sunt în România, câteva case. Și rămase străină și clar că nora s-o tras mai aproape de mamă, și-o găsit de lucru acolo lângă, nu departe, 25 de kilometri, la Petersburg, la graniță. Și eu ce puteam să-i zic la ficior? Stai aici cu mine? Nu. Trebuia să se ducă și a rămas că eu, până la urmă, vin la fiică. Am lucrat până-n 2015, până la 75 de ani. 2015, aveam probleme serioase cu inima, dar lucram fiindcă îmi plăcea ceea ce fac una, și nu puteai… citeam foarte mult, dar nu puteai numai să citești 24 de ore din 24 de ore, mai trebuia să discuți cu cineva, să… M-am pensionat și am venit la fată în Iași. Dar, am venit de acolo pregătită moral, și pe dânsa începusem, că vin la căminul pensionarilor. Ea are două camere semidecomandate. Deci, și eu un an de zile, cât am stat la dânșii, eu dormeam în dormitor pe pat și ei dormeau în sufragerie, pe canapea. Dar ginerele, să-i deie Dumnezeu sănătate, [neinteligibil]. Și eu de acolo… am fost în vară aicea, am fost și am văzut la cămine, m-am interesat cu dânsa, cu M., cam cu lacrimi la început. Zic M. o să te convingi că mai bine o să fie și pentru tine și pentru mine. Fiindcă eu, cu probleme cardiace, puteam să dau în fibrilație trial paroxistică, și asta putea să fie în mijlocul nopții… te scoli ori cu pulsul 120, cu aritmie… și trebuie să cheme ambulanța. Chemi tu noaptea ambulanța, dimineața tu trebuie să te duci 50 de kilometri, faci naveta la lucru, cum te duci tu? Oare eu rămân acasă singură și… începe un episod din ăsta de fribrilații, chem ambulanța, îți spun ție, tu ce faci, te urci la volan și vii 50 de kilometri rupând pământul că mama are probleme de sănătate? Zic acolo este asistentă medicală, era… aici o fost și medic trei zile pe săptămână, câte trei ore, era medic. Și acum numai asistente medicale, dar este cineva, în orice caz, nu-s singurică. Și… este și de vârsta mea, și ai cu cine socializa, și ai cu cine… s-o obișnuit și s-o convins că într-adevăr așa e mai bine pentru ambele… Și așa am ajuns aicea, deci, practic, eu zic că eu îs repatriată, fiindcă eu am venit înapoi în România, unde m-am născut… Așa am ajuns la cămin.
I: De la părinți sau de la bunici aveți vreo amintire, că totuși, mă gândesc că vremurile pe care le-au prins, și dumneavoastră ați prins al Doilea Război…
T.B.: Păi din ’39 și până în ’44 au trecut cinci ani de zile, cinci ani, ce să înțeleg la 5 ani, 6 ani…
I: De la părinți, bunici…
T.B.: Dragă… Bunelu a decedat înainte de a se începe Războiul. Bunica după asta, dar foarte repede. Deci mama, și vă dați seama că mama, cu patru copii, care trebuiau hrăniți, încălțați, ca să se poată duce la școală, noi ne duceam, două surori, ne ducea pe rând la școală. Una dimineața și una după-masa că n-avea cu ce ne încălța. Și mamei… nu de politică-i era atunci. Unicul lucru ce într-adevăr… ne-o pus să învățăm, când am început să învățăm franceza. Nu, când am început să învățăm alfabetul, la început. Bețișoare, cârligele, cum se făcea cândva… virgulă, punct. Ea se uita și zicea da’ ce, ăsta e N? îți arăt eu cum se face. Da’ ce, ăsta e T, ia să vezi cum se face și îmi scrie literele latine, română. Că ei au învățat, patru clase au avut românește, dar… dă Doamne atâta bun simț și atâta la fiecare. Și… așa, o dată am făcut și alfabetul latin și chirilic, așa că nu îmi făcea probleme să citesc ceva în română. Și asta-i cam toată viața… muncă…
I: Și cu satisfacții.
T.B.: Și satisfacții, da. Unicul lucru satisfacții, fiind satisfacții numai în plan moral. Fiindcă… dumneavoastră nu știți, eu am fost în ’78… în ’77 a fost cutremurul, da, și de atunci eu am probleme cu inima, am avut… m-a găsit cutremurul la etajul trei, în sala de operație, numai ce deschisesem abdomenul la un bolnav. Și gândul era ori ieșim toți, ori cădem toți. Gânduri așa aiurite. Așa operau în timpul războiului. Da, dar în timpul războiului putea să nu ajungă obuzul cela până la clădire și putea să depășează, dar aicea… ori rămânem toți, ori ieșim toți de aici. Și… așa că… trecut prin multe. Dar e vorba că mi-a plăcut ceea ce am făcut, într-adevăr, în viață… și cu studenții mi-a plăcut foarte mult. Nu mi-a plăcut niciodată să ridic vocea, n-am înjosit niciodată studenții, din contră, dacă puteam să-i apăr, să-i ridic oleacă, o făceam cu mare plăcere. Și o satisfacție că am avut o fetiță… cam plinuță așa, durdulie ea, în grupa rusă și o luase băieții așa, la mișto, tătă vremea, ei ceva trebuiau să comenteze. Și am început să-i întreb cine a comentat s-a ridicat și să răspundă mai departe. O dată, de două ori… până au lăsat-o în pace și a început fata să prindă la curaj și a învățat că o dat examen de absolvire [neinteligibil]. Fiindcă uneori trebuie înțeleși copiii și susținuți. Și am avut într-adevăr satisfacții și la colegiu, și la predare… am mai colaborat cu doamna G., adică noi învățam… n-aveam literatură română, nu ne permitea să aducă din România. Dar rusă încă nu produsese în Basarabia, dar ceia română, care fusese până la trece de tot la chirilică, aceea au dat-o toată la maculatură, și noi nu avem. Și atunci a stat întrebarea… scriem un manual pentru liceu, pentru Colegiu de Medicină. Și, cu o colegă încă, practic am muncit eu cu fiică-mea, dar era… recenza… academiciana G., care era la chirurgie pediatrică șefă de catedră, academician cu diplomă, un domn care am și lucrat cu dânsul, pe urmă el a lucrat la minister ca adjunct, el o fost partea financiară [neinteligibil] asta, asigurări de stat, să tipărim cartea, să treacă… trebuia numaidecât prin cineva, un sponsor și P. a găsit sponsorul, eu cu munca, fii-mea era în Chișinău, eu eram încă în Bălți, în Chișinău și avea posibilitatea să se ducă să [neinteligibil] de la redacție, cu redactorul care trebuia să dea cartea la publicație… să corecteze… [neinteligibil] carte pe care se studiază și în ziua de azi în Basarabia. Că acum este și română, literatură de ajuns… dar asta a fost prima în limba română care…
I: Ce realizare!
T.B.: Viață complicată, material destul de greu… fiindcă [neinteligibil] început de război… noi aveam niște salarii în Basarabia, și medicii, și inginerii mizerie, dar șansă la apartament, nici o șansă. Cine avea de la părinți susținere putea să-i ajute, să construiască coperati, se numea la noi, adică o [neinteligibil]. Un credit mare și cu banii ceia construia, dar trebuia, în fiecare lună, să întoarcă banii, și din două salarii a noastre nu puteam face lucrul ăsta. Așa că… am trăit pe la gazdă… mulți ani. Până a nimerit soțul la un lucru unde… tot în asociația deficiențe de vedere, printre altele, ca inginer mecanic, șef pe utilaje și transport. Și de acolo… primeau mai frecvent apartamente… Am primit o garsonieră, care eram fericiți că erau acolo două paturi [neinteligibil] și o masă și un an de zile acolo am stat și pe urmă am primit două camere. Și asta a fost toată bogăția. Încurcată povestea.
I: Vă mulțumesc mult că ați împărtășit cu mine. Aș vrea să vă întreb: dacă ar fi să dați un sfat generațiilor tinere?
T.B.: Să învețe limba română. Să nu bage englezisme cum ne băga pe nouă pe gât rusismele. Să învețe româna, să nu mă duc la farmacie să mă întrebe plătiți cu cardul ori cash. Zic nu, în numerar, domniță. S-a uitat la mine lung… Eu în numerar plătesc.
Tare calicesc limba română. Amu’ ia, când am auzit rezultate la bacalaureat, la limba română, m-am crucit. Care nu știe scrie două propoziții corect în… după atâția ani de învățătură, Doamne, asta-i de plâns, asta-i de plâns. Tabletele, telefoanele… Îi bună tehnica asta, dar pentru maturi… cele mai simple telefoane la copil, să-l poți apela să vezi unde-i, atâta. Nu cu filme, nu cu Dumnezeu știe ce vede pe telefoanele cele, și pe tablete, și pe tot, și el n-are gând de învățare, el stă mai bine și se uită acolo și pe urmă copie de pe internet material și s-a dus și-a făcut orele. Limba română, limba română să învețe, e o limbă bogată, o limbă frumoasă… melodioasă, și îmi pare foarte rău cu… nu-i nici o limbă în care să se citească… exact așa cum scrie, și să sune așa de frumos.