I: Unde v-ați născut, doamna V.?

V.G.: M-am născut la 19 martie 1953, la Ploiești. Dintr-o întâmplare. Tatăl meu a fost pilot militar și a tot fost delegat.

I: Și a ajuns și la Ploiești.

V.G.: Și a ajuns și la Ploiești. Sora mea s-a născut la Cluj și fratele meu la București.

I: Fiecare în altă parte.

V.G.: Da, da.

I: Și unde v-ați trăit adolescența?

V.G.: La Potlogi.

I: Aveți o amintire mai vie de atunci? Dacă puteți să-mi povestiți despre acea perioadă.

Au fost și trei țigani, în clasă, niște copii deosebiți! Prietena mea avea un frate chirurg cardiac,, un frate preot, era o familie deosebită și ea era o fată deosebită, și acum e vecină cu mine, după atâția ani.

I: Și aveți o amintire care v-a rămas mai vie?

V.G.: Când m-a făcut utecistă! Pe mine m-a făcut utecistă înainte de a împlini… vârsta. Împlineam anul următor pe 19 martie și m-a făcut…

I: Și ce însemna utecistă înainte de vreme?

Și după aceea, în anul următor, am devenit președintele de detașament. Sora mea a fost de unitate, eu am fost doar de detașament. Eram mândră cu presele acelea, cu șnur, cu… foarte frumos! Cei de la… unitate aveau presele și șnururile acelea cu ciucuri galbene și cei de la detașament argintiu. Eu am avut argintiu. Și… cravata, costumul, mie îmi plăcea atât de mult uniforma! Era o ordine. Chiar dacă erau copiii… săraci sau bogați, nu se observa pentru că toată lumea purta uniformă, și toți veneau curat îmbrăcați, și era o întrecere teribilă la noi în clasă. Eu cu colega mea de bancă eram… tot timpul.. așa am fost până în clasa a VIII-a, da. Eu eram cu T., ea era cu S. și era o nebunie… să avem notele cele mai mari.

I: Ați fost studioasă și atuncea și după… 

V.G.: Am fost copii tare cuminți. Așa am fost educați, să fim cuminți.

A fost experimental. Ea a făcut chimie pură și… peste doi ani s-au făcut trei secții: aparate – tehnologie chimico-organică,, aparate de măsură control și automatizări (unde am dat eu examen) și utilaj chimic. Și… aici, la aparate de măsură, AMA se numea, nu se intra decât dacă terminai clasa a VIII-a de la 9 în sus. Era nevoie de foarte multă matematică.. N-am fost prea bună la matematică, dar… Țin minte că am avut la Română „Dan, Căpitan de Plai”. Mi-a plăcut atât de mult! Dar am avut o profesoară foarte, foarte bună din București, și profesorul de  matematică era din București. Făceau naveta. Și chiar am învățat română bine! 

I: Ce frumos povestiți de anii de școală! Și colegii spuneți că erau deosebiți și profesorii văd că i-ați îndrăgit.

V.G.: Da, da, da.! Joia făceam ore dă gospodărie. Făceam: salată bouef, fursecuri, eu știu, și le mâncam noi acolo. Dar era foarte frumos că învățai să faci ceva! Profesoara ne îndruma și noi făceam, eram cei mai fericiți. Aveam ore de… cântat. Aveam un cerc și întotdeauna am fost la muzică. Lucru  manual făceam. Era moda… macrameului. Am și acum mileuri făcute de mine, de atunci. Nu știu, erau activități bune, plăcute pentru noi, pentru la țară eu zic că era foarte bine!

I: Și mergeați și dumneavoastră… Cum era atunci?

V.G.: Cu părinții! Și în liceu, la fel. În liceu se făcea sâmbăta dansantă și părinții stăteau pe scaun, directoarea, profesorii și noi dansam…cu distanța. 

I: Mai era și altceva?

V.G.: Câte un film, așa. Eu am avut noroc de o copilărie foarte frumoasă! Nașul tatălui meu era preotul din sat.  La a treia casă de la N., prietena mea, mai încă o casă mai încolo (stătea G.)

Și ne dădea voie acolo, făcuse CAP-ul o . sucursală, așa. Punea ouă… tot felul de… așa. Și coșarul, unde țineau fânul, așa, era curat. Și noi acolo am pus un cearceaf, alb și G., băiatul domnului ne punea filme,și stăteam cuminți acolo… și eram un grup mare de copii după stradă și acolo stăteam și ne uitam la filme.

I: Aveați propriul cinematograf!

V.G.: Exact! Da. Era mai mic cu un an decât mine, G., coleg cu N., prietena mea, care era mai mică cu un an decât mine. Eu eram cea mai mare. La noi, în curte, era o nebunie! Veneau toți copiii. Noi aveam iepuri. N-am avut vacă, cal, asta nu. Am avut porc, păsări și iepuri. Și eu le făceam mâncare și ei făceau curat, dădeau la iepuri. Și după aceea aveam o masă sub un dud, și ne așezam acolo și povesteam și mâncam și era foarte frumos! Eu într-adevăr am avut o copilărie foarte frumoasă. Tata fiind pilot, am avut altă  situație. Mama era bucureșteană și tata de acolo, dar tata a studiat în Germania, 8 ani a stat în Germania. Era specializat pe avioane de vânătoare și bombardament greu! Și mama croitoreasă.

Dar rudele mamei, pentru noi, au fost ca și tați, mama, niciodată n-am simțit… Toate vacanțele, ei veneau la noi, fetele, verișoarele și ne îmbrăca mamicuța pe toți la fel. Ne făcea la fel. Și noi când eram la București la fel. Nașul meu lucra la Comitetul Central și… n-avea un regim special și intram și noi la… pachet.

I: Este ceva ce v-ar fi plăcut să faceți sau nu ați putut, nu ați avut voie să faceți atuncea, în adolescență?

V.G.: Nu, nu. Primul  televizor când l-au luat, tot satul venea la noi. Radio… Era un radio cu galene, țin minte, eram mică. Era sora mea clasa I, eu eram la grădiniță. Și… venea tot satul la noi, nu le venea să creadă că din cutia aceea ies… 

I: Dar în adolescență așa, pe la 14-15 ani, v-ar fi plăcut să faceți ceva și n-aveați voie?

Regret că n-am… dar nu era la modă. Atunci era problema asta tehnică și erau și o situație experimentală că de fapt erau școli tehnice, nu erau licee, se făceau cinci ani.

I: Cum, necum, oricum ați ajuns între copii!

V.G.: Da, da, da! Mi-a plăcut foarte mult, da! Îmi plac foarte mult copiii, nu știu. Și ei simt, dar și eu simt. Iubesc foarte mult copiii. Mi-ar fi plăcut mult să fiu educătoare. Nu altceva, educatoare mi-ar fi plăcut mult.

I: Este ceva ce credeți că v-a modelat… mai tare, adolescența?

V.G.: Nu știu ce aș putea să vă spun… primul meu prieten. Eu eram anul întâi la liceu și el era anul  întâi la facultate.

I: Adică aveați 15… 16 ani?

V.G.: Da, 15-16, cam… nu! Cam așa, 16 și ceva că am stat…

Din păcate, asta e.

I: Am înțeles. Este un sfat pe care l-ați primit de la părinți care credeți că v-a sprijinit în adolescență, sau de la bunici?

V.G.: De la părinți să nu.fur, să nu…, lucruri elementare pe care orice părinte i le insuflă copilului, să fii sincer, să am grijă de mine și să nu îi fac dă rușine.

I: Este ceva ce credeți că v-a și încurcat, din sfaturile pe care le dădeau?

V.G.: Nu, nu, nu, nu. Așa am dus-o toată viața! Adică… sunt sfaturi pe care eu le-am ascultat. În liceu… a fost o… perioadă foarte frumoasă. Aveam… locuința mai aproape de liceu și… erau tineri! Atunci era cea mai frumoasă vârstă, și își lăsau lucrurile la mine, se îmbrăcau în uniformă și după aceea era nebunie la noi în casă, să se îmbrace, să se schimbe, da. A fost o… Țin minte că în anul întâi… nu ne dăduseră numerele matricole, mi-a plăcut foarte mult uniforma, foarte mult. Întotdeauna am păstrat… cu plăcere, uniforma. Foarte mult! Și în liceu, până am terminat mi-a plăcut. O purtam cu mândrie! Am și avut profesori foarte buni. Majoritatea erau din Politehnică severi. Majoritatea erau autorii cărților, specialităților, toți erau profesori universitari, da, da!

I: Interesant! E prima dată când aud asta.

V.G.: Da sigur! Păi da,  eram experimental, cred că eram a treia generație de licență… care era socotită o școală tehnică. Și… erau foarte severi. Ne și predau bine. Și acum țin minte și… când ne dădeau extemporal, pe opt rânduri ne dădea.

 Doamna directoare era foarte severă. Făceam  tehnologie chimico-organică cu dumneaei. Era moldoveancă, din. Suceava, undeva. Dacă  ne scotea la interval, și zicea: „Nu mai trage de fusta aia! Ce tot o lungești? Că nu se mai lungește! Las-o așa cum este!”. Și… dacă ne prindea pe culoar, n-aveam voie: ciorapi negri, pantofi negri, ciorapi de piele, niciodată! Culoarea pielii, niciodată! Așa… uniforma… cusută, cum să numește, matricola, cusută! Trăgea de ea să vadă, e în capse, n-avea voie în capse, bentiță… am avut. Mama, fiind croităreasă, a avut o clientă cu o rochie de dantelă și… mi-a scos și mie o bucățică de dantelă albă s-o pun pe cap și mi-a… confiscat-o și în anul cinci mi-a dat-o!

I: A ținut-o…

V.G.: La ședința cu părinții! La ședința cu părinții și mi-a și spus de ce.

I: Ca să nu fiți, bănuiesc, ca ceilalți…

V.G.: Toată lumea trebuie să fie la fel! 

I: Acuma că… priviți în urma experiențelor este ceva ce v-ar fi plăcut să știți în adolescență și știți acum?

I:  E prima dată când aud asta…

V.G.: Jur! Nu vă mint! Deci eu la angajare… nu m-a angajat până n-am făcut control ginecologic.

I: Păi și… asta… referitor că ați pornit de la educație…

V.G.: Așa!

Și eu, săraca, eram… mi-a fost rușine! Nu știam cum să-i spun. Nu știam cum să-i spun sorei mele…

I: Dar știați ce vi s-a întâmplat?

V.G.: Știam! Dar m-am speriat și nu știam cum să-i spun sorei mele. Mi-era rușine și ei să-i spun! Pentru că așa era… da, da! Un copil prost! Dar  așa era. Eu zic că ar fi trebuit totuși să ne… dar nu era problema cu… cum e acum, că rămâi gravidă la opt ani, la nouă… Nici vorbă! Chiar eram niște copii cuminți și… 

I: Așa… cu rușine crescuți!

V.G.: Doamne, da, da! Cu bun simț, cu… să respecți profesorul, să respecți vârstnicii, să respecți… eu știu, cadrele medicale, pe toată lumea. Nu, nu, cu respect. Așa trebuia! Și la rândul lor și ei erau altfel. Acum nu. Acum… e o dezamăgire totală, nu știu, mie nu-mi vine să cred! Noi am rămas la fel, nu știu, eu n-aș putea să mă schimb, nici nu vreau!

I: Păi puteți să-mi spuneți cum a fost România pentru adolescenta V.

I: Deci încă din adolescență erați…

V.G.: De când eram copii. Da, pe vremea lui Dej… asta. Când a murit Dej, a murit de ziua mea, de 19 martie. Țin minte că am plâns. Mama mea era la București dar… am plâns pe stradă…

I: Și acum la… vârsta maturității, după ce ați terminat cu toate… cele, ați ajuns înconjurată de mulți copii! Ce… ce sfaturi le-ați da copiilor? Mai ales adolescenților, aș zice.

V.G.: În primul rând, să învețe. În primul rând, să învețe și… eu știu… chestia cu drogatul  e… e o nenorocire… să fie foarte atenți la prieteni, la prietenii pe care și aleg, la mediul în care se formează, foarte important, foarte important! Snt tentanții! Eu am fugit de grupuri. 

Sursă imagine: Ploiești. Laboratorul de fizică al Liceului Industrial de chimie, 1972. – Muzeul Național de Istorie a României