I: Îmi permiteți să vă întreb cum vă numiți? Și când v-ați născut?

S: S.V. În ’34, 16 august. Am 88 ani, 88 de ani.

I: Aceeași întrebare: Ne puteți spune o amintire din copilărie?

S: Eram în anul trei la liceul pedagogic, la școala normală și, cu băieți mai mulți așa, ne gândeam unde să mergem. Mergem în satul vecin Zamostea. Este un sat. Zamostea înseamnă ,,după pod”. Și hai, să mergem la bal, la Zamostea. Aveam și colege de acolo, de la liceu și ne-am dus acolo, la bar ne-am întâlnit cu colegi… Era iulie. Ne-am distrat acolo ce ne-am distrat și hai să mergem acasă, dar trebuia să trecem râul Siret. Până în vale erau cam vreo patru kilometri și, când ajungem la apă, nu mai găsim vadul. A început o ploaie torențială… eu umblam… mi-am cumpărat un costum, ca elev… era din celofibră, știți… A dat o ploaie… eu eram în costum așa, frumos. Hai să trecem apa. În amonte a plouat mai tare, a crescut apa, a crescut Siretu’ cam aproape un metru. Eram trei. Nu mai știam pe unde să mergem… am căzut, până la gât, cu tot cu costum, și eu și alții, și ne-am bălăcit. Am ieșit cum am ieșit din Siret… tot costumul s-a dus, am rămas numai în cămașă și în chiloți.

I.O.: Celofibra era o stofă din hârtie.

S.: Cum să mergem noi așa, la casele noastre… Eu stăteam mai aproape, doi colegi au rămas acolo, m-am dus acasă, am mai luat câte o pereche de pantaloni, ne-am spălat și am ieșit de acolo. Pățania a fost așa: banii cheltuiți pe costum că… prima dată l-am îmbrăcat. Alta. Tata era în război și, când a venit din război, a adus un cuțitaș de mână argintiu, frumos. Când eram cu vacile la păscut, era una hapsână, așa, mânca tot… l-a înghițit. Bătaie am luat acasă…

I: Vaca a înghițit cuțitașul?

S.: Da, dar desfăcut. După vreo 10 ani, burta vacii s-a umflat într-o parte. Eram la păscut cu ele și… am și martori,  mergeam cu vitele pe unde era iarba mai mare să le putem hrăni mai repede și să mergem la scăldat. Lângă buricul vacii parcă era o surcică, unde s-a făcut burta mai mare. Chem eu pe unul să mă ajute să o scot. A venit și mi-a zis asta nu iese, ăsta e cuțit. Și ne-am apucat amândoi și am scos. A ieșit puroi, așa. Cuțitul a rămas intact pentru că era de argint… nici nu a oxidat. După un timp, vaca s-a umflat și a murit. Am vrut să vedem ce s-a întâmplat și am găsit parcursul cuțitului, cu tăișul în față, până la piele. Am dus-o la cimitirul animalelor… Cum am scăpat pe unul de la înec, de la Zamostea… Eram cu vitele, tot cu băieții ăștia, că eram vecini… și unu’ țipă de acolo ăăă, mă înec, ăăă. Apa era mare, ce să facem? Am găsit o nuia lungă, cu crengi, dar cel din apă nu s-a știut prinde. Știam că dacă salvezi pe cineva de la înec și te prinde de gât, te îneci cu dânsul. Avea părul lung, l-am apucat de el și l-am scos la mal. L-am pus cu picioarele pe mal și cu capul în jos, ca să se scurgă apa, că a înghițit apă. N-am știut noi cum se procedează, dar știam din bătrâni că… să se scurgă apă din corp. S-a scurs cât s-a scurs și a deschis ochii. Încet l-am trecut Siretul și a mers acasă.

I.O.: Vă spun ceva ce nu știți. A., prietena mea, soția dumneavoastră, era într-a doua și eu într-a patra. Acolo la ei, la casa ei natală, era o bulboană. Voia să-mi arate mie că ea trece bulboana aia fără să se înece. Încolo a trecut, dar înapoi nu. M-am dus în bulboană, am prins-o de păr, am tras-o, am pus-o pe mal, am strigat-o pe mama. Vine, o prinde de picioare și o scutură de apă. I-am salvat viața.

Ș.V.: Deci trebuie să vă facă cinste domnul director.

I.O.: E… am mai salvat trei vieți… Pe șoferul acela, am uitat cum îl cheamă, în Ajunul Crăciunului au băut, au mâncat, camera unde dormeau era cât un pat. Tatăl meu era la Dorohoi la spital. Eu, exact de Crăciun, dimineață, era un ger cumplit, eu merg la tata, cu cursa. Stau la poartă, nimeni nu se mișcă. Mă întorc la șapte, nici o mișcare, bat în geam la T. Îmi zice au stat până târziu, nu îi trezesc. Eu, ce fac. E ora opt. Intru, merg acolo la cămăruță, bat ușor – nimic, bat cu pumnul – nimic. Când deschid ușa era să cad. I-a omorât cahla. Ea era deja peste el, cu ochii ieșiți afară, aproape morți. Zic lui T. eu aruncă apă cheamă-l pe C. Vine C. și, cu chiu cu vai…

I: Dar ce pățiseră?

I.O.: Au închis cahla de la sobă… Și pe o fetiță, dacă nu o prindeam și nu o duceam în curte, taurul era să o omoare. Taurul după mine, eu am închis poarta, taurul cu coarnele în poartă. A scos o scândură, dar fetița a fost salvată.

I: Aș vrea să vă întreb de părinți sau de bunici: erau ucraineni, ruși, români?

S.: Da, da, erau băștinași, erau de aici. Știți, ei au venit cum au venit. Deja sunt a treia sau a patra generație că au venit din Galiția, din Ucraina. A patra sau a cincea generație deja și s-au răspândit pe malul Siretului, locurile erau cele mai propice pentru agricultură.

I: Aveți o amintire cu bunicii?

S.: Da! La bunici am stat mai mult pentru că părinții trebuiau să lucreze pământul, și noi eram patru frați. O fată și trei băieți. Unul mai mare, avea grijă de noi. Și, ca să poată pleca, la case, înainte, era un gemuleț așa, mai micuț, în spate și fratele meu, ca să putem ieși toți, că era încuiat peste tot, ca să nu plecăm, deschidea geamul și ne arunca pe toți pe geam afară. Și unde mergem, mergem la bunici. Mâncam bine și pe urmă ne întorceam acasă. Când ajungeam acasă, părinții erau acolo, geamul era desfăcut. Știa unde suntem. Unde ați plecat, să nu mai plecați așa! Am stat acasă tot timpul pentru că eram obligați să muncim pentru că aveam animale multe, aveam oi, doi cai… Eu căram apă și mi s-au lungit și mâinile de atâta apă. Și puneam rezervă în grajd, pentru a doua zi. Eu eram căruțaș la căruță când mama se ducea și vindea zarzavaturi de la grădină. Prima dată am fost la Dorohoi. Au venit de la liceul, de la Ghica, nu profesori, pe piață veneau îngrijitorii… Măi, și eu aș vrea să merg la liceu. Hai, vino cu mine să vezi unde-i liceul. Și îmi povestea cum e la liceu. Că la industrial e mai bine, că acolo e căldură, faci diferite lucruri… Mergem, cu altă masă, la Siret. Aici era altă treabă, am văzut internatul… și așa am plecat eu, în primul an, la școală. În primul an, nici o haină nu îmi era bună, am crescut. Altă pacoste! Zicea tata. Și m-a dat la internat acolo.

Ș.V.: Nici să nu știe… Domn director, nici să nu știe!

S.: Să vă spun ce mâncam noi acolo, pe unde dormeam. După război, internatul era dărâmat, mai sus era o cazemată de la care furam sticlă și o puneam la internat ca să putem dormi. Lemne nu prea erau. Ne duceam… cu mai mulți băieți, rupeam și aduceam lemne și reparam tot… acolo. Prima dată eram la gazdă, tata îi spunea „el e învățat cu vitele”… mă sculam dimineață și prima dată trebuia să îngrijesc vitele și, pe urmă, la școală. De asta m-am dus la internat. După ce a crescut, și sora mea trebuia să vină, dar eram deja doi și nu dădea bursă decât la unul. Ce să fac, în anul întâi am terminat bine. Anul doi m-am dus la fără frecvență, am făcut două clase într-un an. Eu eram în ultimul an și sora mea a intrat atunci. Și am vorbit cu directorul: ,,dați bursă lui soră-mea și eu am să mă descurc”. Și eu mă descurcam cu bucătarii și trăiam mai bine. Și în trei ani am terminat școala pedagogică, pe urmă m-au repartizat la… am făcut banchet… regrete că am terminat… că eram buni.

I: Și, în meserie, ați fost…?

S.: Prima dată am fost profesor, am predat matematică, fizică, rusă… diriginte. Apoi, m-au promovat director de școală. Era cel mai sărac sat acolo. Acolo am stat puțin. M-am dus la raionul Rădăuți, am vorbit cu primul secretar… el mă știa pentru că a venit în vizită acolo la școală unde eram: dați-mă în armată că eu nu pot acolo… mâncam și ciuperci, hribi… căutam gazdă, nu puteam găsi. Și, m-au luat în armată, m-au dus în București. La antiaeriană. Am stat un timp pe urmă m-au promovat translator la niște ruși care au venit să instruiască pe artileriștii noștri cu mânuirea tunurilor noi. 57mm și 100mm.

I: În cariera dumneavoastră ați avut mulți copii de refugiați, ca profesor?

S.: De refugiați nu prea erau, că nu prea erau prolifici. Am terminat armata, m-au selecționat pentru studii la ruși, și am stat acolo șase luni, și m-au dat afară pentru că tata era legionar. Pe urmă am stat la un general rus. Și am trăit bine. El… când pleca în concediu, plecam și eu acasă. Bani ai? N-am. Îmi dădea și bani. Veneam acasă, tata îmi spunea măi, tu ai fugit din armată. Zic: Mata nu ești bucuros că am venit să te ajut? Am plecat de acolo. Am terminat, am fost și la rebeliunea aceea din Ungaria… era să ne… ciuruiască. Rușii au atacat… așa cum atacă în Ucraina. Au distrus acolo tot. Nu am mers mai departe, în două săptămâni au terminat. Pe urmă, rușii ne-au părăsit. Am fost, pe urmă, la comandament, acolo în Parcul Libertății, acuma Parcul Carol. Acolo am stat, este… sub pământ așa… se poate vizita. Și m-am eliberat. Din toată cariera mea, 27 de ani numai director am fost.

I.: Sunteți ucraineni, cum e România pentru dumneavoastră?

S.: Noi suntem ucraineni. În jurul nostru sunt satele românești. Influența aceasta asupra ucrainenilor… am fost plantați aicea pentru că erau moșii, și mâna de lucru luată ieftin tocmai de dincolo de Ceremuș.

I: Cum e România pentru dumneavoastră?

S.: Noi ne integram corespunzător pentru că, concomitent, și limba română și limba ucraineană… în casă, în sat, se vorbește ucrainește, iar în piață, în comun… în ucrainește. Erau obiceiuri frumoase, se făceau hore… așteptai duminica… costume naționale. Acuma, vedeți, a dispărut.

I.: Dumneavoastră ați predat în limba română, nu?

S.: Și ucraineană și română.

S.E.: Și rusă. Era și rusă și ucraineană.

S.: Trei limbi: română, ucraineană, rusă.

I: Vorbiți și română și ucraineană și rusă.

S.: Curent. La cămin organizam și festivaluri frumoase. Avem de 80 de persoane, aveam dansuri… era mare plăcere… era o armonie frumoasă. Și, încet, încet, câte unul se căsătorea…

S.E.: Și s-au făcut familii mixte.

Ș.V.: Asta după Revoluție. Deci, până la Revoluție, la noi erau cam 90%, la Rogojești, ucraineni.