M: Bunicul meu a venit din Armenia. Îi născut în 1862, ’63… Din cauza situației dificile care era în Armenia în perioada aceea, s-a evacuat și a venit în România, cu alți armeni din Armenia. S-au localizați la Bucecea, Botoșani. Nu avea carte prea multă, avea chiar patru clase numai, dar… se ocupa cu comerțul de animale, cumpăra animale, le vindea, prepara, din animalele respective fel de fel de preparate și avea o măcelărie, o mică măcelărie acolo în Bucecea, unde… trăia activitatea lui. S-a căsătorit cu o româncă, au făcut patru copii, din care tata și încă doi frați și o soră. El… o murit în anul 1934, așa… O avut legături cu foarte mulți armeni din Botoșani, familia Z… foarte mulți armeni în Botoșani, sunt foarte mulți armeni, și s-au împrietenit cu această familie. Mai târziu, când am crescut și noi mai mari, eu chiar am stat la o… prietenii lor, familia asta în Botoșani, am făcut liceul, și am cunoscut, chiar și la biserică, mergeam la Biserica Armenească din Botoșani, și… am cunoscut toată viața… din viața armenilor… cum au trecut ei de… până au ajuns în România. Pe bunicul eu nu l-am prins pentru că el o murit mult înaintea mea, eu sunt născut în ’42 și el în… ’34, cam așa, o murit. N-am… nu l-am prins pe bunicul, numai pe bunica. În schimb, el știa să vorbească și armenește și turcește. O venit cu valori… o avut aur, o avut… o dat la copii după aceea, dar o avut totuși, ce-o putut să ieie și el… aceia o luat. O venit cu un frate de-al lui și… el o plecat în Anglia, pe urmă s-o pierdut și nu s-o mai întâlnit… am auzit.
I: Dar pe vremea comunismului spuneați că aveați sânge armenesc sau vă fereați?
M: Nu, nu ne-am ferit, nu. Numa’ pentru că o fost perioada aceea comunistă grea, tata o fost persecutat politic… a fost închis…
I: Pe tema aceasta, că ar fi fost…
M: Nu, nu, nu, nu… nu, polititc… cum era colectivul, se făcea colectivul… Tata n-o fost recalcitrant, o cedat, dar… erau evrei mulți în Bucecea și ăștia erau mai dușmănoși, și… pârau pe ceilalți dacă făceau ceva, și… l-o luat pe tata de două ori l-o dus în închisoare, zvonit alarmist, zvonit alarmist. Ce putea să facă, și o făcut trei ani de închisoare. Da… Pe urmă ne-o scos din casă, da’ așa era perioada aceea… ne-o luat casa… tata la pușcărie, noi în școli, eu și cu sora mea.
M: Eram chiaburi, trecuți la chiaburi. Nu vroia să mă primească în clasa a cincea că spunea că-s fiu de chiabur și, după aceea, s-o schimbat legea și m-o primit… Pe urmă, când am vrut să dau la facultate iar așa o spus, că nu, că-s fiu de chiabur și… nu pot să intru la facultate, și… am… mers în producție o jumate de an și după aceea m-am dus la Școala Sanitară și am făcut Sanitara, și după aceea am făcut facultatea.
I: Și, de-a lungul vieții, ați mai simțit așa, din partea românilor…
M: Nu, nu, nu, nu… nu, chiar aprecieri, nu… Poporul armean zic că e un popor cultivat, liniștit, cu bun simț… așa am văzut eu… toți care am cunoscut, toți niște oameni domoli… da.
I: Dar văd că aveți ochi albaștri, de unde i-ați moștenit?
M: (râde) Nu știu de unde-i am, bunicul meu… verzi o avut bunicul.
I: A, deci tot de pe…
M: Da, da, bunicul cred că o avut ochii verzi și eu am avut ochi albaștri. Da… Mama o fost maistră pe vremea aceea, se făcea… liceul și făceai o școală de maiștrii și… era în învățământ, se făcea lucru manual sau… așa ceva, și o venit la Bucecea… 19 ani câți avea ea, că a terminat școala de maiștrii și s-a căsătorit cu tata și… am rezultat noi (râde). La familia, care erau prietenii în Botoșani venea cu regularitate, le aducea preparate, aceia aveau un magazin de cafea, în Botoșani și… vindeau bomboane și cafea, și am stat… patru, cinci ani de zile la această familie în Botoșani și am… trăit cu ei, am mâncat cu ei mâncărurile armenești… Vorbeau tot timpul în casă, domnul care… Z., acest domn care o venit cu bunicul meu din Armenia, știa foarte bine armenește, și doamna tot așa, și aveau încă doi frați… care o venit și ei tot din Armenia, și unul din frații lu’ doamna Z. o fost cununat de părinții mei, de mama și de tata. Și el, unul din ei, are o fiică, care și acuma trăiește, la Iași, o fost profesor universitar la Drept.
M: Aici i familia de armeni care o fost prieteni cu bunicul. Asta-i doamna Z. Asta-i fratele ei, care… n-avea soție, nu știu ce s-o întâmplat, și-o avut copilul ăsta și copilul ăsta o fost crescut de doamna Z., la Botoșani… da. Și vorbeau curent, în mod curent vorbeau armenește, dar vorbeau și românește.
I: Și dumneavoastră înțelegeați ceva, sau…?
M: Înțelegeam, da… înțelegeam… […] Știam, așa, câteva cuvinte care… le pronunțau ei. Și erau foarte buni prieteni cu părintele M. de la Suceava, părintele cel bătrân, mai bătrân. Și tot timpul venea la slujbe duminica, la câteva săptămâni, se făcea slujbă acolo, la Botoșani și… venea și doamna și domnul și… doamna venea la doamna, aicea și el se ducea la biserică. Era o viață foarte frumoasă, nu era… se întruneau, veneau alții, persoane din… Botoșani care erau armeni, se întâlneau, beau cafele… mai ales la domnul Z., ăsta care îl știu eu, avea magazinul cela de cafea… deci nu puteai trece pe stradă, așa un parfum era de… țân minte și acuma aroma aia de cafea pe stradă când… treceai. Nu mai era magazin, n-am mai văzut magazine de cafea așa ca cum le avea el acolo, pe strada aceea…
I: Și de la dânșii ați învățat să faceți prăjituri?
M: Ă… da, baclava făcea și doamna Z. Ea făcea și prăjituri și alte prăjituri făcea, da’ baclava făcea și ea. Da’ am învățat eu așa, am fost o fire de asta care mi-o plăcut să mă interesez, și… am făcut fel de fel de prăjituri, fel de fel de… orice fac. Am făcut liceul la Botoșani, după ce am terminat liceul am intrat la facultate la Iași și am fost repartizat ca medic veterinar în Dolhasca. Și-am 50 de ani de când sunt în Dolhasca. Sunt pensionar, dar totuși activez ca medic veterinar, încă.
I: Și după ce ați venit aici… cum de ați reușit să mențineți spiritul acesta armenesc de unul singur, că practic erați de unul singur, nu, când ați venit?
M: Da, eram de unu’ singur, da’ nu de… de vreo zece ani îs morți familia asta, cu fiica lor adoptivă, asta care este la Iași, tot am ținut legătura… și ne-am simțit noi așa, că dacă bunicu’ o fost armean, ne-am simțit și noi armeni. Numele nu este corect, cred că el nu știa românește, până o învățat românește… l-o scris un nume acolo, dar nu i-o dat numele lui adevărat, el nu știa și… n-o știut, n-o avut acte, când o venit… refugiați în România n-aveau nici un fel de acte ca să dovedească cum și… îi chema cu adevăratele, pe numele lor.
M: Eu mă simțeam, totuși, că sunt armean și mergeam la Hagigadar, mereu am mers la Hagigadar, fiind mănăstirea aproape… soră-mea iarăși, și ea, tot așa… la Piatra Neamț… ne-am… ne-am ținut legătura cu domnii ceia de la Iași, cu domnii ăștia de la Botoșani și… așa ne simțim că suntem armeni… (râde) mai mult decât români.
M: Aici e la nuntă la mine, când am făcut eu nuntă (râde). Verișori, neamuri… aici e un frate care l-am… cunoscut la bătrânețe, că tata l-o făcut mai… când era cavaler cu o doamnă, și doamna i-o mărturisit când o murit că tata lui era S.M. din Bucecea.
I: A, deci el n-a știut.
M: N-a știut, și ne-am întâlnit la Bucecea o dată, soră-mea a făcut o întâlnire și spune că prezint pe viitorul meu soț (râde) și pe urmă spune păi nu, că-i frate cu noi. Și am ținut legătura până acum, trei ani o murit în urmă.
Aicea e mama, cu soră-mea, cu soția mea, eu, și un verișor.
Aicea tot așa, soră-mea… asta-i fata, fratele cela care l-am cunoscut noi, ginerele, F. nepotul, băiatul lui soră-mea și eu.
I: Și… cu comunitatea de aici când ați luat legătura?
M: Comunitatea de armeni de la Roman… avea vreo patru, cinci ani. Întâi o mers domnul L. la sora mea, la Piatra Neamț și pe urmă m-o contactat și pe mine și… copiii și… băiatul și fata, și nepoții… Toți îs prinși în comunitatea armenilor acum. Este Biserica Armenească în Suceava, da, care mai face slujbă, da’ nu chiar tot timpul… La Hagigadar numa’ duminica sau vinerea, acuma au introdus două zile, vinerea și sâmbăta mai face slujbă. Și restul am mers la ortodocși, fiind jumate români jumate armean… am mers la ortodocși, alt preot n-aveam aicea decât tot ăsta ortodox.
I: Și spiritul acesta armenesc credeți că l-ați insuflat și mai departe…?
M: Da, da, da, da, da, da, da… da, și ei, și copiii se simt că sunt armeni și… au văzut toată legătura noastră cu ceilalți… cu celelalte persoane care sunt armeni.
I: Dar prin alte comunități din țară… le-ați cunoscut… din Transilvania sau…?
M: Din Transilvania nu… o promis domnul N. că o să mergem o dată cu autocarul, dar n-am reușit încă. Am mers în Armenia acuma…
I: Povestiți-mi, cum vi s-a părut?
M: Am fost în Armenia, mi-o plăcut foarte mult, o fost un vis al meu să ajung acolo. Printr-o întâmplare în… câteva zile, am mai găsit câteva locuri la București, prin Patriarhie și am și plecat. Am stat zece zile total, din care patru zile am stat în Erevan… parcă văd Erevanul. Am vizitat toate bisericile, Catedrala… totul, mi-o plăcut grozav de mult, grozav. Am participat la mese, ne-o dus la mese festive cu ghid, cu… foarte frumos, cu muzică armenească, cu… chiar o fost ceva de vis.
I: Deci sufletește v-ați simțit aproape.
M: M-am simțit aproape de armeni, da, m-am simțit aproape de armeni, da…
I: Chiar dacă, cumva, bunicul dumneavoastră a venit, cred, din partea turcească…
M: Da, da, da, da, da… acolo o fost el stabilit, eu știu, cum… Și am întrebat acuma și mi-o spus că o fost ocupație toată armenilor, dar o fost ocupată de turci și de iranieni. Iranienii n-aveau teritoriu și o luat tot… da. Am fost la… monumentul…
I: Genocidului.
M: Genocidului. Foarte frumos și acolo. Mi-o povestit chinurile prin care o trecut armenii până o ajuns în zilele noastre. Toate ororile care s-au produs asupra lor și celorlalte popoare, nu numa’ al lor, care erau acolo.
I: Dar acum, în ultimii ani, când sunteți din nou într-o comunitate cum erați în copilărie, sunteți mulțumit?
M: Este mai frumos. Este minunat chiar. Domnul N. este un… ghid, sau un… om care conduce această comunitate și… atrage, vrei nu vrei… el te anunță că în data de cutare veniți la Roman, și ne ducem, și am avut multe întâlniri la Roman și chiar ne place.
Ne ducem fiecare, se face ședința respectivă… fiecare aduce câte ceva, ne întâlnim, stăm la masă, discutăm… cântăm (râde), da… Foarte frumos, chiar suntem încântați, toată familia mea e încântată. Adică nu mai avem în altă parte unde să ne ducem, nu, nu există la ortodocși parcă așa… întâlniri de astea, să se mai facă cum se făceau pe timpuri… nu se mai fac, acuma… fiecare stă în căsuța lui și în pătrățâca lui… da.