Jurnal de tranziție:
Adolescent în comunism

Cap 1: născut între 1950-1960

Rebel. Cuminte. Bun la învățătură. Șiret. Cu viitor strălucit. Haimana. Toate, etichete care au fost puse adolescenților din România, uneori pe nedrept, indiferent de generația din care au făcut parte.

Te-ai gândit vreodată cum ai defini adolescența? Odată trecut peste ea, te mai uiți înapoi? Mai crezi că știi să înțelegi un adolescent sau măcar să-i respecți dorințele?

Ne explicăm adolescența ca pe o perioadă de tranziție, care vine cu multe întrebări, noi experiențe, descoperiri, învățături. Dileme și căutări. Gusturi și mofturi. Ocazionale confruntări sau mici rebeliuni.

Cu multe asemănări, dar și deosebiri, în funcție de momentul în care am trăit etapa care ne conducea spre maturitate.

Și tocmai din deosebiri se nasc, de multe ori, conflictele între generații: confruntări care încep cu ‘Copiii din ziua de azi’, răspunsurile ’Tu nu o să înțelegi niciodată’, ‚Zici că n-ai fost ca mine’, sprâncenele ridicate, sfaturi care nu sunt urmate.

Jurnal de tranziție: adolescența în comunism a pornit ca o cercetare culturală a unei generații care și-a trăit anii adolescenței între anii 1965-1974.

Redat sub forma unui jurnal, proiectul care ți se va derula sub degete la scroll conține mărturii, bucăți de ziare, fragmente de viață, reclame, melodii și voci care relatează, împreună, diverse experiențe din viețile adolescenților de atunci. Concluziile le tragi sigur, dar nu uita să nu judeci o perioadă care a format adulți care, la rândul lor au format alți adulți. Și nici pe ei.

LUNI- Gata vacanța

Dragă jurnalule, 

Am căutat în lung și-n lat dovezi din vacanțele adolescenților din acea perioadă. Unii stăteau la bunici și citeau cărți prin copaci, alții căutau metode inventive să ajungă la ștrand fără să plătească, cei mai aventuroși plecau cu trenul de noapte cu nașul până la mare sau mergeau în excursie cu școala la munte sau cu UTC-ul pe unde puteau. Ba chiar ajungeau și în Bulgaria, dar mai până la Ruse sau, dacă aveau câte un părinte sus pus.

La mare sau la munte, în corturi sau la vilă, cu activități prestabilite sau fără, adolescenții făceau ce știe orice tânăr să facă mai bine: să se bucure de moment.

Radio Click pe radio
ca să asculți
Album
foto
Vacanța

Sunetul ultimului clopoțel s-a pierdut în depărtare. Curând reîncepe școala.  Prin lentila aparatului, câțiva prieteni au imortalizat amintiri. Stânga sau dreapta, începe cum vrei. Găsești fotografii din diferite vacanțe.

Dacă nu ai trăit acele vremuri, sperăm să vei înțelege mai mult despre ele. Dacă le-ai trăit, sperăm să-ți trezim amintiri plăcute.

„Noi, elevii, la Șincai, făceam serate tematice. Adică noi ne-am îmbrăcat în femei și aveam un preot, aveam un… pirat. O să-ți arăt niște poze. Io și cu prietenul meu cel mai bun, D.B. Ne-am îmbrăcat în fete. Și ne-au fardat fetele și ne-au aranjat în așa frumos că a venit… proprietarul vilei sau cineva care se ocupa de vila asta și ne-a pupat mâna, la amândoi.”

(A.P., n. 1950, București)

„Pentru că… ce să vă spun, eu mă simțeam mai bine… când mergeam în vacanțe la bunica și acolo… bine, nu eram chiar de liceu, eram puțin mai mică dar… toate cărțile, că dintr-a 1-a până într-a… 8-a luam numai premiul întâi și ne dădeau foarte multe cărți. Toate cărțile mi le luam și citeam prin copaci. Deci toți verii mei știu că… asta își aduc aminte, că bunica se uita la mine prin copaci, cum mă cățăram și cum găseam câte o… creangă mai solidă și la un moment dat când… am crescut și așa, n-am mai încăput… pe crengi, să mai stau să mai citesc. Altfel tot m-aș fi dus să citesc în copaci. Nu știu, mă simțeam mai aproape de cer așa de…”

(L.R., n. 1956, Bacău)

„Când am ieșit din cămin ultima… că tata făcuse dosar să mă angajeze la zaharoase și doamna directoare i-a spus: domnul C., n-ar fi bine să lăsați fata… tabăra internațională de la Năvodari, a fost un copil bun, un copil cuminte, nu mi-a făcut probleme… Și m-am dus la Năvodari. Care era internațională, dar nu din alte țări, era din Sucaeva, Brăila… asta era din internațional, nu din afară”

(M.C., n. 1953, București)

„Hai să vă spun totuși cum comunismul m-a lovit pe mine… pe la 15, 16 ani. Vă spuneam că îmi plăceau activitățile extrașcolare și am fost comandantul echipei de prim ajutor. Și echipa noastră a câștigat concursul pe regiune, cred că atunci se chema Regiunea Oltenia, iar premiul meu urma să fie o tabără de două săptămâni în R.D.G. Am lăsat adresa mea de la Brașov la Direcție și am rugat să fiu chemat când începe… când trebuie să mă duc în tabără. Am așteptat toată vacanța, nu m-au chemat. Când am revenit și a început școala, am aflat că, de fapt, în locul meu fusese un alt coleg, cel care, așa cum vă spuneam înainte, eu eram trei în clasă, el era locul unu. Dar erau două lucruri care ne deosebeau: tatăl lui era secretarul primăriei Craiovei, nu? Era mai puternic la vremea respectivă. Și premiu era pentru comandantul echipei de prim ajutor, era dat în cadrul campaniei ăsteia de… concursului de prim ajutor și nu pentru învățătură, dar unde că de atunci copiii începeau să simtă un pic că dacă ești plasat… undeva… ai ceva de câștigat, totuși.”

(L.N., n. 1950, București)

„Ne duceam la mare. Mie părinții nu mi-au dat bani. Și mă duceam la mare cu 50 de lei. Era un tren, noaptea, care pleca la 12 din Capitală. Pleca la 12 noaptea din Gara de Nord și ajungeam la 7 dimineața, la Mangalia. Ăla era trenul nostru! Dădeam biletele din geam în geam. Adică făceam tot posibilul să nu… să nu plătim. Iar când ajungeam la mare, aveam o cârpă d-asta mare și simulam un cort. Aveam un băț lung și culmea, că aveam Steagul Americii! Puneam sus Steagul Americii.”

(A.P., n. 1950, București)

MARȚI- Hai la școală

Dragă jurnalule, 

De câte ori n-au auzit în jur‚ pe vremea mea, școala era școală’? Multe dintre mărturiile strânse de noi despre școala din perioada cercetată spun același lucru: că învățătura era învățătura, profesorii erau buni, iar elevii aveau toate motivele să țină o competiție sănătoasă între ei sau cu ei înșiși. Pentru mulți școala era o evadare de la viața de zi cu zi, cu bune și rele. Era locul în care puteau să se afirme ulterior, fie parte dintr-un liceu riguros sau o școală profesională strictă, la sat sau la oraș.

Păsește pe culoarul Liceului Tehnologic Lupeni

Printre bănci, în sălile de clasă sau în laboratoarele de specialitate, intrăm în lumea mută a unui scurt video, transferat de pe peliculă 16mm, la Muzeul Cineastului Amator și pus la dispoziție de Gheorghe Tarașof.

„La generală eram considerat un elev foarte bun. Făceam poezii, probleme de matematică… Tot timpul citeam, citeam, citeam. După aia m-a dat la… la profesională. Un an am plâns. Și după aia dacă am văzut că n-am altă soluție, i-am… întrecut pe toți.”

(C.E, n. 1952, Lipia, jud. Buzău)

„Știam că trebuie să termin liceul, știam că trebuie să fac ceva și după liceu. Nu vroiam să rămân la țară.”

(O.Ș., n. 1949, Cernica, jud. Mureș)

„În perioada respectivă am avut șansa unor profesori… de elită. Ca să vă dau așa un exemplu, dirigintele, și profesorul de matematică, a fost decorat ulterior de președintele Constantinescu. Un colectiv de profesori… care făceau parte din generația tăcută, deci generația anterioară nouă, cu valori tradiționale, cu respect față de autoritate, cu… respect față de reguli, orientați către muncă, muncă intensă și mai puțin către distracție. Ei, și sigur că ei ne-au… transmis cumva din valorile lor, dar chiar și în contextul ăla comunist, administrativ, ni se adresau cu domnule și domnișoară.”

(L.T., n. 1957, Focșani)

„Oamenii se respectau între ei. Nu știu dacă de frică, nu știu, crede-mă, nu m-am gândit niciodată dacă de frică. Noi îi respectam pe profesori, profesorii ne respectau pe noi. Nu cred că spusese cineva la mama mea acasă: „Uite, să o respecți pe aia” – nu! Era o chestie care, probabil că, probabil… nu contest nimic din treaba asta, să știi, că ce aveam primit de la părinții noștri… erau părinți care crescuseră în alt regim. Și noi aveam acea educație pe care n-am știut să v-o dăm voiă, ăsta este adevărul, și s-a ales un talmeș-balmeș din tot ce este. Oamenii se calcă în picioare.”

(C.M., n. 1950, București)

Pentru unii a fost liceul, alții au avut acces doar la o școală profesională. Însă un lucru era clar, există o mare rigoare la ore. Căci dacă te prindea profesorul nepregătit, chiar dacă erai cel mai bun din clasă, primeai nota minimă fără drept de apel. 

Indiferent de loc, erai mereu într-o competiție cu colegii tăi. Dar fără supărări sau răutăți, pentru că în primul rând doreai să îți demonstrezi ție că poți mai mult. În clase era o liniște deplină, nici musca nu se auzea. Dar pauzele rămâneau universal valabile, fie învățai, fie te distrai. Chiulul era și atunci, să nu credem altceva. Doar că erai prins mai ușor și pus la treabă: de pildă, ștergeai toată cărțile de praf din biblioteca școlară.

Scînteia Tineretului, mai 1965

Scînteia Tineretului, mai 1965

Scînteia Tineretului, noiembrie 1965

Scînteia Tineretului, mai 1965

Scînteia Tineretului, mai 1965

„Ăăă… da… legat de școală și de… apropierea profesorilor față de noi… aplecarea lor față de nevoile noastre, de întrebări… frământările noastre. Găseam în ei un prieten. Aveam cu cine să vorbim fără să ne fie teamă că vom fi repeziți sau vor râde de inocența întrebărilor noastre.

De exemplu, te lua așa cu mâna… după umăr și făcea câțiva pași cu tine și după ce discuta te întreba „este totul în regulă?”. Și profesorii de istorie, și profesoara de franceză, și profesoara de limbă mută. Toate erau așa, apropiate de noi. Așa i-am simțit. Și cumva suplineau nevoile noastre care nu le găseam la părinți.”

(C.D., n. 1956, Roznov, Neamț)

„Mi-a plăcut foarte mult, nu știu. Să făcea școală… serios. Profesorii erau dedicați și copiii erau… cuminți, erau… Nu toți aveau o situație materială bună, pe mediu așa, dar nimeni nu lipsea de la școală. Toată lumea venea la școală și era o plăcere. Am avut norocul să am colegi foarte buni.”

(V.G, n.1953, Ploiești)

Album
foto
Școala

Care era materia ta preferată? Istoria, chimia sau poate ora de gospodărie? Prin albumele vechi, regăsim câte o fotografie cu o promoție de liceu. Ne ajută să recreăm atmosfera cu imagini din ziarele vremii, realizate de cele mai multe ori de alți elevi.  Stânga sau dreapta, începe cum vrei. Găsești fotografii direct de pe băncile clasei.

Dacă nu ai trăit acele vremuri, sperăm să vei înțelege mai mult despre ele. Dacă le-ai trăit, sperăm să-ți trezim amintiri plăcute.

MIERCURI- Uniformă și niște modă

Dragă jurnalule, 

Pentru adolescenții vremurilor, uniforma era mai mult motiv de mândrie, de incluziune, de apartenență. Chiar dacă în culori șterse și cu regulile pe alocuri aspre, uniforma se purta ca insignă de onoare. Cât despre modă… nu capitalismul a inventat moda, ci doar formula în care ne raportăm la ea. Pe vremurile acelea, sfaturile veneau din reviste, iar hainele din mâinile croitoreselor pricepute.

Moda: kylturi, ecosez, pliseuri, bentițe și fundițe, geci de fâș și șosete lungi. Băiat sau fată, exista o modă comunicată în ziarele vremii și revistele de tineret. De acolo, dorințele se transformau în cupoane, bucăți de materiale rămase, care mai apoi ajungeau fie în mâinile mamelor, fie ale croitoreselor de familie. Și ieșeau ca cele mai frumoase haine, purtate îndelung, căci moda nu se schimba chiar atât de des. Să zicem din necesitate.

Flacăra, aprilie-iunie 1965

Femeia, 1971

Femeia 1966

Femeia 1966

Flacăra, 1965

România Pitorească, 1974

Foaia Românească 1974

„Toate erau făcute de noi. Deci… ne croșetam, ne tricotam, ne… tricotam bluze, ne tricotam fuste. Apoi… rochii, de vară. Cumpăram… cupoane de materiale, le vopseam noi și apoi repede le croiam. Ne făceam… o rochiță… ca la Fondul Plastic. Și… na. Și lâna o vopseam! Mama torcea lână. Dacă era provenită din mediul rural, avea un fus și cumpăram lână din aceea… lână… pur și simplu, dărăcită doar. Și mama… cu foiorul, torcea lână. Și atunci ne făceam… o fustă groasă pentru iarnă sau un pulover.”

(L.R., n. 1956, Bacău)

Album
foto
Uniforma

Uniforma era uniformă. Cu foaia matricolă pe mână sau piept, cu panglică pe cap, ciorapi trei sferturi, pentru unii orele începeau în curtea liceului, la careuri. Apoi direct în inspecție. Se mai încerca o fustă mai scurtă, pantofi cu toc sau câte o tunsoare mai lungă la băieți. Erau rapid taxate. Răsfoind prin arhive, am găsit câteva fotografii cu uniforme. Ne-au ajutat mult și ziarele sau almanahele să ne întregim albumul. Stânga sau dreapta, începe cum vrei. 

Dacă nu ai trăit acele vremuri, sperăm să vei înțelege mai mult despre ele. Dacă le-ai trăit, sperăm să-ți trezim amintiri plăcute.

„Liceul tot l-am făcut… cu un costum gri, costum maro de geacă și pantaloni, așa, și cu o mapă în mână și iarna aveam o geacă de aia de fâs, așa, tot liceul.”

(C.E, n. 1952, Lipia, jud. Buzău)

„Doamna directoare era foarte severă. Făceam… tehnologie chimico-organică cu dumneaei. Era moldoveancă, din… Suceava, undeva. Dacă… ne scotea la interval, șî zicea: „Nu mai trage de fusta aia! Ce tot o lungești? Că nu se mai lungește! Las-o așa cum este!”

Și… dacă ne prindea pe culoar, n-aveam voie: ciorapi negri, pantofi negri, ciorapi de piele, niciodată! Culoarea pielii, niciodată! Așa… uniforma… cusută, cum să numește, matricola, cusută! Trăgea de ea să vadă, e în capse, n-avea voie în capse, bentiță… am avut. Mama, fiind croităreasă, a avut o clientă cu o rochie de dantelă și… mi-a scos și mie o bucățică de dantelă albă s-o pun pe cap și mi-a… confiscat-o și în anul cinci mi-a dat-o!”

(V.G, n.1953, Ploiești)

„Nu ne era rușine de uniforma noastră. Atâta ce ne deranja pe noi fetele, că trebuia să ne punem bentița aia… pe pat, pe păr… Și nu știam de ce ne incomodează pentru că… Asta era! Și mereu o luam de pe cap și o băgam în buzunar și erau profesori care ziceau: „Unde ți-e bentița?”

(M.R, n. 1957, București)

JOI- UTC și Munca Patriotică

Dragă jurnalule,

UTC sau Uniunea Tineretului Comunist era o organizație din care făceai parte începând cu 14 ani până pe la 28-30 de ani. Nivelul de implicare era diferit de la caz la caz și presupunea participarea la diferite activități și respectarea unor reguli și norme stabilite de Partid. Adolescenții tot adolescenți erau și atunci, îi deosebea însă o insignă și un carnet de membru cu motto-ul „Proletari din toate țările uniți-vă”. 

„Toate erau făcute de noi. Deci… ne croșetam, ne tricotam, ne… tricotam bluze, ne tricotam fuste. Apoi… rochii, de vară. Cumpăram… cupoane de materiale, le vopseam noi și apoi repede le croiam. Ne făceam… o rochiță… ca la Fondul Plastic. Și… na. Și lâna o vopseam! Mama torcea lână. Dacă era provenită din mediul rural, avea un fus și cumpăram lână din aceea… lână… pur și simplu, dărăcită doar. Și mama… cu foiorul, torcea lână. Și atunci ne făceam… o fustă groasă pentru iarnă sau un pulover.”

(L.R, n. 1956, București)

„UTC ne-a luat de la liceu. Au venit niște autobuze. Nu ne-a spus absolut nimeni nimic. Ne-au pus în autobuze să ne forțeze să ne facă uteciști. N-aveam cum să fugim.

Și ne-au încolonat și ne-au pus să semnăm.”

(A.P., n. 1950, București)

„Îmi aduc aminte că în curtea școlii, în fiecare dimineață, se făcea careul – un careu și unde… dădeai salutul de rigoare. Na, și eu și și soră-mea eram printre premianți și atunci am fost și președintă de grupă, și de detașament… Totuși, cei mai buni eram. Io n-am simțit că ar fi o presiune sau că ar fi o diferență. N-am simțit la noi atunci.”

(M.C., n. 1953, București)

Elevii de la Liceul Gheorghe  Șincai din București se pregăteau în 1969 să plece la Ferma 3 din Popești Leordeni pentru câteva zile de muncă patriotică. Ei făceau parte din cei 90.000 de elevi din întreaga țară care urmau să facă treburile agricolele. Extras din Arhiva TVR.

Distracție sau muncă? Pentru fiecare munca patriotică a reprezentat ceva diferit. Poate a contat și perioada în care au fost. Iarna mergeai la deszăpezire, primăvara la udat, plantat sau prășit, vara erau organizate tabere de muncă pe Șantierele Naționale de Tineret, iar toamna prindeai finalul recoltei. Acest voluntariat obligatoriu se traducea în resurse pentru țară.  De exemplu, în 1970 peste 300.000 elevi și studenți constituiți în brigăzi au lucrat în acea vară pe 2200 de șantiere ale tineretului la refacerea uzinelor, a căilor de comunicații sau construirea de noi obiective, recoltare de cereale. Se estima că în perioada 1966-1970 valoarea tuturor lucrărilor efectuate s-ar fi ridicat la aproape 4 miliarde de lei. (Sursa: Comunismulinromania.ro). Motivați de micile plăți pe care le primeau sau de frică, dublată de datoria impusă, munca patriotică a reprezentat o experiență pentru fiecare participant, impusă de directivele partidului.

Scînteia Tineretului, ianuarie 1970

Scînteia Tineretului, mai 1965

Foaia Românească 1973

Foaia Românească 1973

Scînteia Tineretului, iunie 1965

„O singură dată am făcut-o la liceu și și-au dat seama ce facem. Deci ne-a dus pă Insula Brăilei, Șincaiul, cu fete, cu băieți. A fost ceva! În prima zi am mâncat, ne-am culcat, nu știu ce. A doua zi ne-au spus ce trebuie să facem. Deci: „Luați porumbul de acolo și făceți căpițe mari, din alea mari”. Prima zi am muncit-o. Am făcut o chestie din aia mare așa și următoarele zile o luam pe aia și mutam… Și am mâncat și am băut. Nu ne-a scos nici banii de mâncare… ce înseamnă muncă patriotică cu elevii. Eram deștepți mă, nu eram tâmpiți.”

(A.P., n. 1950, București)

„Noi aveam grijă ca acțiunile astea să le cam transformăm în distracție. Nu vă spun ce bătăi cu cartofi erau la Titila, aveam colegi vietnamezi și aruncam cu cartofi în ei și ziceam: „Băi, fii atent, aviația americană!”. Adică totdeauna copiii, tinerii au știut să-și păstreze curățenia sufletească.”

(L.N., n. 1950, București)

„Nu, dar am avut și peripeții, nu… Adică au uitat să ne aducă apă în câmp. Am venit pe jos leșinați, efectiv, leșinați! Când am ajuns la masă nu mai era mâncare. Deci am făcut… a fost o mică revoltă… da. Cu… șanse de exmatriculare datorită revoltei…

Singurii care aveau noroc erau sportivii, cei care făceau sport, ei nu erau aduși la munci.”

(A.D, n. 1957, Constanța)

VINERI- Televiziune. Radio. Cinema

Dragă jurnalule, 

Din informațiile pe care le-am strâns în cercetare, veți vedea că radioul era la putere. Pus pe Europa Liberă sau Vocea Americii, ascuns sub masă de câte o bunică de frica lui, radioul era cel mai accesibil instrument de atunci. Spre deosebire de TV, care se găsea rar spre deloc în casele adolescenților despre care vorbim. Dacă erai mai sus pus și aveai bani, puteai cumpăra în 1969 un E59681 Miraj, cu o diagonală de 59 cm, 27 de kilograme și 12 canale. Ca să urmărești Cerbul de Aur de la Brașov sau Festivalul Mamaia. Sau filmulețele și emisiunile preferate. Mersul la cinema era o sărbătoare, oriunde și oricum avea loc, într-o sală eleganță cu scaune din stofă sau pe cearșaful adus de cineva din sat, în curtea Casei de Cultură. Iar pe fundal, auzeai muzica preferată.  Fie un Rolling Stones, Black Sabbath sau Beatles sau un pic de muzică ușoară, de Corina Chiriac sau Margareta Pâslaru. Fiecare, după preferințe și oportunități.  Ți-am pregătit chiar și un scurt playlist cu câteva melodii din epocă pe care îl poți asculta mai jos.

„Foarte frumoase programe! Îmi aduc aminte că primul film care l-am văzut la televizor a fost Râpa dracului, un film românesc.”

(C.M., n. 1950, București)

„Televizorul nu reprezenta o… prioritate pentru timpul liber. Chiar povesteam cuiva… da, da, da, exact, un filmuleț… cu un desen animat, printre primele pe care… de fapt cred că a fost primul. Fiind un desen animat… se chema „XL5”… cu un fel de maimuțoi așa, care mergea pe o… navetă.“

(L.T., n. 1957, Focșani)

„Televizoarele veneau foarte puține și dădeau numai pe relații și dacă nu aveai un membru de partid în familie. Te uitai la teleenciclopedie, aveai un singur jurnal pe zi. Aveam programe de lumină, cum să zic eu, fixe. Se lua lumina… la tot satul Erau difuzoare. Nu erau stații de radio ca acum, erau difuzoarele, care era difuzor în parc, la primărie, în centru și ascultai la difuzor știri.”

(C.D., n. 1956, Roznov, Neamț)

„N-am avut televizor, să zic, până am avut eu… eram student, cred că 22, 23 de ani. Mergeam însă la vecini vedeam festivalul de la Mamaia, Cerbul de Aur… la Brașov, meciurile mai deosebite.”

(L.N., n. 1950, București)

„Faptul de a merge la cinematograf în perioada aia, era un eveniment. Sălile erau splendide la Scala, la Patria… cu o catifea. Era un eveniment foarte important pentru tine să te duci la un film.”

(A.P, n. 1950, București)

„Venea în sat la noi mașina, venea cu… caravana se zicea – la Căminul Cultural, o dată știu eu, la o lună, două, trei cu filmele acelea cu role, unde mergeam la film…”

(M.C., n. 1953, București)

Despre cinema

Dacă locuiai la oraș, îți dădeai întâlnire la cinema. Era o ocazie rară și se transforma într-o experiență de neratat. Dacă erai în mediul rural, adunai prietenii din vecini și mergeați la Căminul Cultural, unde se întindea un cearșaf alb și puteai să vezi un film cu cowboy. Fie că alegeai un film românesc sau unul străin, totul era o experiență demnă de povestit. De la Florin Piersic, la Alain Delon, Margareta Pâslaru la Jane Fonda, pășeai prin clipe și amintiri. Un buletin din anul din iulie 1967 publicat în Scânteia Tineretului ne oferea capetele de afiș din București: la Patria – Spartacus, la Dacia – Pentru un pumn de dolari sau poate la o grădină, cum ar fi la Stadionul Dinamo, după orele 20.15, pentru Comisarul X sau la Arenele Libertății pentru Pescarul din Louisiana. 

Indiferent ce alegeai sau primeai, experiența era una de povestit a două zi la liceu sau școală.

Flacăra, ianuarie - martie 1968

Scînteia Tineretului, 1967

Cinema, 1970

Flacăra Iaşului, mai 1967

Cutezătorii, 1970

Cinema, 1969

Radio Click pe radio
ca să asculți
Listă melodii
  1. Rolling Stones - Brown Sugar
  2. Luminița Dobrescu - Îmi place să mă plimb pe ploaie
  3. The Beatles - Hey Jude
  4. Corina Chiriac - Mama Loo
  5. Ion Dolănescu - Vino, Mândruțo, sub tei!
  6. Pink Floyd - Time
  7. Margareta Pâslaru - Oricare băiat e un Romeo
  8. Tony Renis - Quando, quando, quando
  9. Bee Gees - To love somebody
  10. Tom Jones - It's not unusual
  11. Trio Grigoroiu - La Cabana "Trei Brazi"
  12. Charles Aznavour - La boheme

„Muzica era… fundamentul vieții noastre. Studiam pe muzică, învățam pe muzică și apoi venea seara, când, ce făceam noi? Ne duceam la radio și cu chiu, cu vai, prindeam… Europa Liberă… și pentru partea de muzică, Metronomul, cu Cornel Chiriac, dar și pentru partea de informare.”

(L.T., n. 1957, Focșani)

„Trăiam liber! Ascultam toate clasamentele de muzică la Vocea Americii, Europa Liberă. Dădeam tare radioul. Strângeam bani și cumpăram discuri. A mai fost o chestie foarte interesantă. Erau niște cluburi. Mătușa mea a fost prorector la Belle-Arte, în București, la Institutul Nicolae Grigorescu, vreo 20 de ani. Fiind nepotul ei, puteam să intru la clubul de acolo. Acolo se studia, se asculta muzica, nu se dansa. Erau niște perne, niște scaune joase, stăteai acolo și ascultai Pink Floyd și era unul care și explica.”

(A.P., n. 1950, București)

„Brenda Lee… mi-amintesc clar de Cliff Richard și pentru că am văzut, atunci era în vogă filmul Tinerii. Ăștia, Joe Dolan… mulți, cam toți cântăreții anilor ’60-’70. Nu aveam interdicție, adică se găseau, erau pe piață, erau înregistrări, nu zicea nimeni că e retrograd sau știu eu, nu… „nu merge să asculți așa ceva”… Fiecare aveam, probabil, din familie, ca să nu ne pervertească, nu eram îndoctrinați, am fost lăsați să privim viața așa cum e, să ne bucurăm de copilărie. Nu pot să spun că am simțit restricțiile comunismului în perioada aia…”

(L.N., n. 1950, București)

SÂMBĂTĂ- Timpul liber

Dragă jurnalule, 

Timpul liber era, pentru mulți, la fel ca acum. Cu alte instrumente, desigur, dar vei vedea că imaginația ținea locul opțiunilor limitate. Majoritatea adolescenților citeau. Pe o canapea sau chiar într-un copac. Poate un Balzac, un Dumas, un clasic Creangă sau chiar 1984 al lui Orwell. Pentru majoritatea, muzica era esența adolescenței lor.

Acasă în jurul unui magnetofon, cu geamurile închise sau larg deschise, lângă un radio pus pe Europa Liberă sau Vocea Americii, printr-un subsol de bloc sau la cămin la un bal sau ceai dansant, muzica se auzea în fundal. Iar când nu se auzea muzica, îi găseai pe afară, în jurul blocului nou construit, în parc, la ștrand, pe uliță, la o horă sau pe la Căminul Cultural. Televizorul era ocazional, la cinema mergeai rar dacă aveai bani, dar găseai mereu o resursă pentru o savarină sau o bragă de la cofetărie. Sau chiar o casată de fistic, dacă era cald.

Acasă, pe stradă, în autobuze, pe culoarele școlii, în poduri, biblioteci, sub sau într-un copac, cărțile făceau parte din esența generației născute între 1950-1960 cărțile. Timpul liber se ducea în mare parte pe citit. Cărți permise sau interzise, obținute de la biblioteca sau printr-un prieten, regăsim în rafturile vremii Alexandre Dumas, Jules Verne, Isaac Asimov, Mark Twain, Cervantes, Boccacico, Kafka, Balzac, Cehov, Tolstoi, Camus, Karl May, Goethe, Shakespeare, Byron, Kant, Fenimore Cooper, Virginia Woolf, Voynich, Jules Renard, Edgar Wallace, Selma Lagerlof (Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia), Nikolai Nosov  (Vita Malaesv la școala și acasă), alături de Sadoveanu, Sergiu Fărcășanu (America la ea acasă) sau alți autori români din Biblioteca pentru toți sau cărțile din Colecția Cutezătorii. La sat sau la oraș, printre raioane sau biblioteci rurale, cu abonamente sau nu, cărțile au făcut parte din adolescența lor, ca refugiu și explorare.

Milcovul, aprilie-iunie 1972 (

Scînteia Tineretului, mai 1965

Scînteia Tineretului, mai 1965

Scînteia Tineretului, mai 1965

„Citeam enorm de mult, și citeam Zola, Dreiser, Balzac, Dumas… tot ce-mi cădea în mână și ai mei chiar aveau o bibliotecă foarte asortată.”

(L.N., n. 1950, București)

„Citeam mult… deja despre feminism, ascultam muzica rock care venea cu ideologia și cu filozofia… știu și eu… de fapt, o întreagă ideologie… anti-război, a unei societății utopice,”

(L.T., n. 1957, Focșani)

„Cărți nu prea găseam în limba română să citești… traducerile erau în engleză sau în franceză, în română mai puține.”

(C.M., n. 1950, București)

„Singura mea plăcere în perioada aia era să citesc. Și așa am citit eu toată literatura rusă în perioada asta de 11 ani, 12 ani, 13 ani. Mi-a plăcut rușii foarte mult, literatura rusă.”

(A.P, n. 1950, București)

„Citeam seara. Dormeam cu bunica și citeam seara. Aveam o lampă mică pe care o puneam pe carte și citeam sub o pătură. Citeam… da, cărți despre aventuri sau… dinastea cu crime care erau tot timpul elucidate și așa, aveau un suspans. Chiar îmi făceam eu… regizie… „Băi, dacă o să fie așa, și așa, și așa.”. Câteodată nimeream! Bine, asta și… așa mai târziu îmi plăceau… filmele cu spioni, cu…”

(L.R., n. 1956, Bacău)

Album
foto
Timpul liber

Cum îți petreceai tu timpul liber în adolescență? Ce muzică ascultai, ce cărți îți plăceau, la ce filme încercai să te strecori sau să plătești bilet? Ce interese în afara școlii te țineau treaz uneori noaptea? Despre ce căutai să ai mai multe informații? Și care erau ce numim acum hobby-uri? Sau, mai pe românește, activități de petrecere a timpului liber? Am strâns câteva fotografii care ne ajută să recreăm timpul liber al adolescenților de pe vremuri. Stânga sau dreapta, începe cum vrei. Găsești fotografii cu diverse activități.

Dacă nu ai trăit acele vremuri, sperăm să vei înțelege mai mult despre ele. Dacă le-ai trăit, sperăm să-ți trezim amintiri plăcute.

„Aveam o cunoștință la ștrand care era cel care tăia biletele la intrare, stătea pe stradă cu noi și… cât era biletul, un leu, nu știu cât și ne duceam vreo 10copii și-l rugam „Nea B, bagă-ne și pe noi că suntem 10 și n-avem bani. Uite îți dăm cireșe, lasă-ne să intrăm!”… și ne-a lăsat el omul, o dată, de două ori, de nu știu câte ori. Ne duceam la ștrand, stăteam de dimineața până după amiază când ne scotea foamea afară… și ne duceam acasă.”

(M.R, n. 1957, București)

„Mă aștepta în fiecare seară la tramvai, când veneam de la liceu și trebuia să îi spun absolut tot ce făceam! Tot, tot, tot. Era ca un frate mai mare, da! Era foarte cuminte și… râdeau băieții, colegii lui de el că… că. Și proasta, ne-am despărțit. Adică… eram educată altfel. Nu… puteam să fiu modernă.”

(V.G., n. 1953, Ploiești)

„La țară, veneau cu programe artistice din Târnăveni. De exemplu îmi aduc aminte de la Școala Postliceală de Chimie era, în Târnăveni, și erau spectacole organizate și mergeam. Nu știu, se plătea ceva bilet… Sau distracții ce mai erau: erau baluri. Venea orchestră plăcută… știu eu, de spectacole… în general, câțiva care se știau și baluri… așa le zâcea pă vremea aceea, și mergeam – asta în perioada liceului, și într-adevăr veneau și părinții. Stăteau acolo pe margine… Într-adevăr erau, distracții erau.”

(M.C., n. 1953, București)

„Se făceau hore sau baluri – ziua hore și noaptea să făcea baluri, și mergeam așa cu vecinii, cu prietenii. Mergeam la horă, la bal, cam asta era distracția noastră.

Vineau concertili, muzică populară. Aici am văzut Benone Sinulescu, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca sau veneau trupi de teatru: Pălăria florentină spre exemplu, îmi aduc eu aminte, Teatrul din Bârlad cred că, sau din Botoșani. Mergeam la spectacoli când veneau spectacoli de muzică populară la… teatre, mergeam împreună cu părinții.”

(M.A., n. 1952, Grădiștea)

„În liceu se făcea sâmbăta dansantă și părinții stăteau pe scaun, directoarea, profesorii și noi dansam! Cu distanța…”

(V.G, n.1953, Ploiești)

„Petreceri țin minte că făceam la subsolul blocului. Era… o cameră în care puteam să mergem când era ziua noastră și dansam. Aveau casetofoane… dar erau din acelea cu… bandă din aceea care trebuia răsucită. Dacă se încurcau alea, ai de capul nostru… ce era! Da’ nu știu, noi ne simțeam bine așa… mai vedeam… Tatăl meu a lucrat la Paza Ambasadei Germaniei și câteodată mai aducea niște reviste. Și pentru mine era fantastic ce vedeam eu în revistele acelea. Ce clădiri frumoase! Ce mozaicuri… minunate! Zic: „Uite, ce se întâmplă prin alte părți!”.”

(L.R., n. 1956, Bacău)

„Când ne-am făcut mai mari ne întâlneam cu băieții pă care credeam noi vai, e dragostea vieții mele și ne întâlneam seara în oraș, pe străduțe și aveam profesorul de filozofie, soțul dirigintei noastre care ne… ne urmărea așa cu mașina. Avea o dacie 1100 bleu și ne urmărea și când ți-era lumea mai dragă punea farurile pă tine! Și când aveam o dată filozifie sau… sociologie, ce făceam cu dumnealui, niciodată nu ne spunea pă numele din catalog, „S, V, ce căutai aseară cu… G, cu I, te pupai cu ăla. Ia treci la lecție! Te-a învățat ăla filozofie?”. Normal că de rușine nu mai știam nimica! Era un fel de tată al nostru.”

(M.R, n. 1957, București)

DUMINICĂ- Viitorul...

Dragă jurnalule,

Se termină săptămâna cercetării noastre. Și pentru mulți adolescenți, subiecți ai cercetării, s-a terminat și perioada în care puteau fi pe cât de liberi le permitea regimul. Pentru unii, finalul liceului a adus dezamăgiri sau reușite. Finalul adolescenței a venit cu desprinsul din casa părintească și luatul vieții în piept, așa cum era – bună, rea: adolescenții deveniți adulți brusc au trebuit să se descurce așa cum au știut mai bine. Terminarea adolescenței însemna găsirea unui loc de muncă, mai bun sau mai puțin bun, întemeierea unei familii, dar și înțelegerea mai bună a sistemului din care făceau parte. 

În urma lor au rămas întrebări, gânduri și noi înțelegeri asupra modului în care și-au trăit ceea ce pentru unii rămânea să fie cea mai bună perioadă a vieții: adolescența. Ferită de judecăți și angajamente, acea perioadă a însemnat pentru mulți libertate, chiar dacă nu au știut să definească aceasta idee decât mult mai târziu.

„M-am angajat, îmi doream mult să mă angajez. Mi se părea că e grozav să fii… mi-a părut rău după aceea! Era mult mai bine când avea grijă mama și tata de mine. Dar a fost frumos!”

(V.G., n. 1953, Ploiești)

„Nu mi-am dat seama când am devenit… matur. Eu cu fiecare mea am o… adică am o fire copilăroasă. Eu și acum țopăi, cânt, mă joc… cu pisicii, puii. Niciodată in sinea mea n-am simțit că… am trecut de la copil la adult.”

(C.E, n. 1952, Lipia, jud. Buzău)

„De la adolescență la maturitate: am terminat liceul, am venit în București, ne-au luat la facultate, am zis că eu nu pot să stau pe banii mamii că… trăiam în București și știam, vedeam diferența materială de… trai dintre un oraș de provincie și Bucureștiul. M-am angajat, am lucrat 18 ani în trei schimburi. Sinceră să fiu… luată de val și de dorința de a fi și eu pe picioarele mele… nu prea am simțit așa, diferența… Am vrut să muncesc, să fiu pe picioarele mele, să nu mai fiu nevoită să-i cer mamei „dă-mi și mie să-mi iau un dres, sau o fustă, sau… ce mai aveam și eu nevoie, ca fată în capitală.” Și n-am simțit pentru că… n-am stat nici să-mi fac mari procese de inferioritate: „aoleu, ce fac, că n-am luat la facultate”.”

(M.R, n. 19, Localitate)

„Nu cred că a fost un impact așa mare. În mod normal nu erau niște rupturi între generații. Timpul trece cu folos, tot timpul ai ceva de făcut, tot timpu’ ești antrenat în ceva și atunci nu simți așa, că până aici o fost altă etapă deci începe altă etapă… totu’ a venit de la sine.”

(G.B, n. 1954, Tarcău, Neamț)

„N-am vrut să mă maturizez. Atât timp cât ești cu copil în suflet, trăiești mai bine.”

(C.M., n. 1950, București)

„Dar nici n-am simțit-o, sinceră să fiu, pentru că m-am mutat de la Târnăveni la Târgu Mureș. Acolo am terminat, am primit o medie bună. Am stat vreo patru, cinci luni în Harghita. După aceea în Târnăveni am lucrat doi ani. Nu doi ani, trei ani. Și după aceea m-am căsătorit la Târgu Mureș, mi-am întemeiat o familie. Deci aici în zonă, n-am fost foarte departe. Și atuncea, la sfârșit de săptămână, acasă la părinți… ani de zile aproape, întotdeauna când nu aveam alt program. Veneam aici și cam așa.”

(O.Ș., n. 1949, Cernica, jud. Mureș)

„Practic adolescența am lăsat-o mai timpuriu decât s-a terminat. Și așa și m-am responsabilizat când m-am angajat pentru că atunci aveam obligații… practic trebuia să muncesc să mă întrețin, să supraviețuiesc cum se zice.”

(E.C., n. 1950, Starchiojd, județul Prahova.)

„Nu pot să spun că a fost o trecere bruscă pentru că… am avut prieteni în adolescență pe care i-am păstrat în zona de maturitate timpurie să zic, nu? Pe parcursul facultății de exemplu. Am prieteni pe care îi am și acum, deci a fost o continuitate. Mi-e greu să găsesc un impact… totul a fost fluent, a decurs dintr-una într-alta. Plăcerea de a călători de exemplu. În anul întâi de facultate am făcut cursul de ghizi și conduceam excursii în munți, după aceea m-am lenevit și conduceam excursii cu autocarul.”

(L.N., n. 1950, București)

Finanțatori
Parteneri

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.