Am continuat să trasăm libertățile și limitele celor care și-au trăit adolescența în comunism. Pe scurt, am vrut să știm cum s-a simțit adolescența în anii ’70 și ’80. Anii în care regimul politic s-a transformat și înăsprit, voluntariatul era tradus fățiș prin obligație, dar au răsărit și stele care și astăzi leagă conversații peste mări și țări, ca Nadia Comăneci. Anii între care s-a întâmplat cutremurul din ’77, adolescenții se îndrăgosteau la cofetărie și se întâlneau prin parcuri, ani în care visuri se croiau și se destrămau și în care se asculta Europa Liberă, uneori pe furiș. Din rural și urban, am adunat amintiri personale, am scotocit prin arhive și am încercat să prezentăm ceea ce mulți consideră epoca de aur a vieții: adolescența. Te invităm să pășești chiar acum în noua expoziție digitală. 

Cum arăta adolescența petrecută în anii ’65-’74? Cum mirosea, prin ce ochi se vedea, cum se asculta și oare cum se îmbrăcau adolescenții de atunci? Dar, mai ales, ce simțeau ei? Ne-am dus pe firul istoriei, nu foarte departe, ca să înțelegem mai multe despre trăirile adolescenților care și-au petrecut cei mai frumoși ani sub umbra unui regim care îți dicta mai toată viața, de la naștere până la final, cu pași bine definiți. Și am vrut să vedem cum se simțea libertatea pentru cei care nu știau că nu o au, în unele aspecte din viețile lor. Ce a ieșit, vă lăsăm să explorați chiar acum.

Am vrut să descoperim experiențele celor care, de-a lungul timpului, au ajuns în România. Ce amintiri poartă cu ei?
Unii dintre cei care ne-au onorat cu amintirile lor s-au născut în România, din părinți sau bunici veniți aici în trecut. Din unele povești de viață, vei înțelege mișcări mai mari ale istoriei. Din altele, vei privi în trecuturi individuale. Dar în toate, fără excepție, vei găsi detalii excepționale despre speranță și dorința unei vieți mai bune.

„Amintiri din colectivizare” este un exercițiu digital centrat pe experiența individuală, dincolo de propagandă sau cărțile de istorie. Fără a fi o cronologie a colectivizării sau o reconstituire a șirului logic al faptelor, proiectul reunește un „spațiu-timp din memorie”, un concept afectiv, așa cum s-a sedimentat el în povestea (despre sine) a vieții fiecăruia. Construit în jurul a 4 capitole, el reunește extrase din interviuri, fragmente din presa anilor 1945-1965, alături de o selecție de fotografii inedite.

Odată cu declararea războiului, încep deplasările. Drumurile devin mijloc de comunicație, organisme vii care conectează și interconectează populația, resursele, veștile. Înaintând prin necunoscut, oamenii merg, fug, aleargă, așteaptă, urcă și coboară din trenuri, se îmbulzesc, se împrăștie. Toți caută un drum drept prin rutele întortocheate ale Războiului.